1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Două situaţii – un singur fenomen: imigraţia şi consecinţele sale

Victor Iulian Tucă10 februarie 2009

Două evenimente au marcat recent agenda Uniunii Europene: referendumul din Elveţia şi sancţionarea angajatorilor de imigranţi din terţe state care se află în mod ilegal în UE.

https://p.dw.com/p/Gqhi
Imagine: AP

Felul în care se leagă cele două episoade este relevant pentru actuala stare de fapt: elveţienilor nu le păsa de România şi Bulgaria, dar îi îngrijorau relaţiile cu UE. Artizanii prelungirii şi extinderii acordului, adică majoritatea partidelor elveţiene şi mediul economic au răsuflat uşurate când au văzut rezultatul de duminică, iar preşedintele Partidului Socialist, Christian Levrat, a declarat că a câştigat „maturitatea politică elveţiană”. În schimb, referendumul elveţian este un şoc pentru dreapta extremistă care a militat activ împotriva acordurilor cu Bruxelles-ul, şi în special pentru Uniunea Democratică de Centru (UDC). Dacă până în prezent, cooperarea economică cu UE a fost întotdeauna susţinută de populaţie, criza economică ar fi putut schimba situaţia de această dată, din cauza fricii de şomaj. Totuşi raţiunea a fost mai puternică.

Pe de altă parte, deputaţii europeni au votat un pachet de amendamente la directiva privind angajarea de imigranţi ilegali, dar poziţia formală a Parlamentului urmând a fi adoptată în cadrul următoarei sesiuni plenare de la Bruxelles. Votul final cu privire la rezoluţia legislativă a fost amânat la cererea raportorului Claudio Fava.

llegal Beschäftigte bei Großrazzia auf Baustellen entdeckt
Imagine: dpa

Parlamentul va vota cu privire la rezoluţia legislativă în cursul următoarei sesiuni plenare de la Bruxelles, până atunci deputaţii intenţionând anexarea unei declaraţii prin care prezenta directivă nu restricţionează adoptarea de acte legislative în privinţa subcontractanţilor. Conform site-ului PE, directiva „prevede sancţiuni penale împotriva angajatorilor pentru infracţiuni repetate - angajarea unui număr mare de persoane care se află într-o situaţie neregulamentară - în cazul în care se aplică practici de exploatare sau dacă angajatul este victima traficului cu fiinţe umane”.

Raportorul Claudio Fava subliniază costul repatrierii care „revine angajatorilor care oferă angajaţilor oferte ilegale de muncă. Un angajator care este găsit vinovat trebuie să returneze orice ajutor de stat primit în ultimii ani şi trebuie să plătească o amendă graduală în funcţie de numărul imigranţilor ilegali încadraţi. În plus, acesta trebuie să plătească toate impozitele şi alte taxe pe care ar fi trebuit să le plătească dacă lucrătorul ar fi fost angajat în mod legal, iar unde este cazul costurile legate de returnarea imigrantului.” Directiva va fi implementată de către statele membre după doi ani de la adoptarea sa.

Marian-Jean Marinescu (PPE-DE) a comentat directiva privind sancţionarea angajatorilor de imigranţi care se află în mod ilegal în UE, într-un mod distinct. ”Aplicarea acestei directive ar trebui să constituie un motiv în plus pentru ca statele membre să elimine restricţiile de pe piaţa muncii pentru cetăţenii europeni, având în vedere că limitarea posibilităţii de a angaja imigranţi ilegali va crea noi oportunităţi de recrutare a propriilor cetăţeni ai Uniunii.”