1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Droguri şi teroare

28 aprilie 2009

Cu ministrul afgan pentru lupta contra narcoticelor, generalul Kodaidad, s-a întreţinut corespondentul nostru de la New Delhi, Kai Kuestner. Chestiunea are o miză mare, atât pentru afgani şi NATO cât şi pentru germani.

https://p.dw.com/p/Hfkp
Droguri pregătite pentru ardere în apropiere de KabulImagine: AP

Germanii fac prea puţin în Afganistan – s-a plâns recent un ministru al guvernului de la Kabul. Oficialităţile afgane le-au cerut germanilor, ale căror trupe sunt staţionate în nordul Afganistanului, să ia măsuri de combatere a producţiei şi traficului de droguri.

Intervenţia din Afganistan nu e tocmai foarte populară în Germania. Americanii şi aliaţii care luptă contra talibanilor şi teroriştilor în sudul şi estul Afganistanului au cerut în repetate rânduri Berlinului să-şi disloce o parte din trupe din nordul relativ sigur, către răsărit şi miazăzi unde au loc lupte grele. Republica Federală nu vrea să-şi pună însă în prea mare pericol militarii. Bundestagul a exclus în mod expres lupta contra drogurilor din mandatul forţelor trimise în Afganistan, spre a nu-i expune pe militarii germani unor ameninţări suplimentare din partea bandelor de traficanţi. Deloc de mirare că oficialul afgan care se ocupă de acest domeniu, generalul Kodaidad i-a elogiat în genere pe germani, fără să uite să deplângă însă reţinerea ostaşilor din Bundeswehr în lupta antidrog.

„În ce priveşte combatarea drogurilor, contribuţia şi susţinerea dvs sunt reduse", a spus generalul, cerând mai mult sprijin în acest domeniu din partea europenilor. El a explicat de ce afganii nu trebuie lăsaţi singuri nici în această privinţă. Opiumul produs în Afganistan e vândut în oraşele europene. In plus, pune în pericol trupele care luptă la poalele Hindukuşului.

„Opiumul e carburantul terorismului. Din banii obţinuţi ilegal de pe urma traficului cu stupefiante se constituie fondurile din care teroriştii îşi achiziţionează armele şi muniţia utilizate spre a ucide nu doar militari ci şi civili, cu toţii nevinovaţi, spre a asasina bătrâni şi a le otrăvi pe tinerele fete afgane trimise la şcoală", a mai reliefat demnitarul de la Kabul.

Conform lui, strategia aplicată până acum de germani, de a-i ignora pe traficanţi, de a lăsa intacte câmpurile pe care se cultivă macul, materia primă pentru producţia de heroină, şi de a nu distruge laboratoarele necesare acestei producţii este „cât se poate de mioapă". Fiindcă această politică a struţului nu-i apără pe militarii germani decât pe termen scurt, devreme ce „terorismul şi comerţul cu droguri sunt fenomene corelate, iar persoanele implicate în ambele flageluri constituie o singură reţea".

Pe plan internaţional, Afganistanul e departe principala ţară producătoare de opiu din lume. Doar din provincia Helmand provin mai multe narcotice decât din întreaga Columbie. Or, cu ajutorul americanilor şi trupelor aliate, Afganistanul a reuşit în ultimii ani să facă progrese remarcabile în lupta antidrog. Dacă în 2005 nu existau decât 3 provincii afgane în care nu se cultiva macul, numărul acestora a crescut între timp la 18, a precizat ministrul afgan. Or, progresul în această direcţie implică şi mari cheltuieli, întrucât ţăranii afgani trebuie ajutaţi să-şi găsească surse şi resurse alternative de a-şi asigura existenţa.

Autori: Kai Küster/Petre M.Iancu
Redactor: Medana Weident