Ducesa de York şi casele de copii din România

Secretarul de stat de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Mariela Neagu, a reacţionat astăzi, declarînd că filmul difuzat de ITV1 “nu este unul echilibrat şi obiectiv”, întrucît prezintă date nereale.

Mariela Neagu a argumentat că filmul britanic exagerează mult gravitatea situaţiei, recurgînd la date vechi, potrivit cărora în România ar fi abandonaţi 10.000 de copii în fiecare an, pe cînd, în realitate, nu ar fi mai mult de 1700.

Mariela Neagu a admis totuşi că cel puţin la Centrul "Sfînta Maria" din sectorul 5 din Bucureşti, lucrurile stau rău şi că, în ciuda avertismentelor ANPDC, formulate anul trecut, situaţia nu s-a îmbunătăţit.

Oficialul român s-a referit la un film realizat de Ducesa de York, Sarah, şi de cele două fiice ale sale, prinţesele Eugenie şi Beatrice, care au călătorit, incognito, în Turcia şi în România, filmînd cu camera ascunsă case de copii cu dizabilităţi fizice şi mintale.

Prima parte a acestui documentar este dedicată Turciei, acolo unde realităţile descrise seamnănă izbitor cu situaţia din România de acum vreo 10 ani.

Şi ceea ce este şi mai interesant este că reacţia autorităţilor turce a fost cel puţin la fel de indignată ca aceea pe care o manifestau cu ani în urmă oficialii din România, atunci cînd problema copiilor abia intra în atenţia publică.

Un reprezentant al Guvernului de la Ankara, Recep Doğan, consilier în cadrul autorităţii de profil din Turcia, a dezaprobat în termeni duri filmul difuzat de ITV1, susţinînd că “imaginile filmate au fost obţinute în mod ilegal, împotriva tuturor normelor de etică şi fără consimţămîntul celor care au fost filmaţi”.

În plus, oficialul de la Ankara a pretins că “asemenea vizite inopinate au efecte negative asupra dezvoltării intelectuale şi emoţionale ale copiilor” şi a avertizat, în final, că va cere în Justiţie interzicerea acestui documentar.

Ambasada României la Londra s-a mulţumit însă, de această dată, cu un comunicat lapidar, care înşiră progresele realizate în domeniul îngrijirii copiilor în ultimii ani.

Astăzi, însă, autorităţile sanitare de la Bucureşti au fost ceva mai sincere, arătîndu-se dezamăgite de filmul Ducesei de York, inititulat “Misiunea secretă a Ducesei şi fiicelor sale”.

Totuşi nu sînt mari motive de indignare. În esenţă, filmul britanic admite că, în România, lucrurile s-au schimbat în bine. Dar ceea ce remarcă Ducesa şi fiicele sale este mai curînd o chestiune delicată, de mentalitate şi atitudine.

Personalul angajat în aceste instituţii pare să sufere de o anumită neadecvare. Este ceva care scapă unei aşa-numite judecăţi “obiective”, întrucît nu poate fi prins în obişnuita grilă de evaluare şi de aici se trage şi controversa.

Personal am vizitat şi eu de-a lungul timpului mai multe asemenea centre şi am putut să constat că, deşi nu poţi face reproşuri precise îngrijitorilor, nu poţi totuşi să nu remarci ceea ce eu aş numi lipsa de vocaţie.

Într-adevăr, prin comparaţie cu voluntarii britanici sau francezi, pe care s-a întîmplat să-i întîlnesc la faţa locului, angajaţii români manifestau o evidentă lipsă de compasiune.

Aşadar, de multe ori oficialii români nu înţeleg pur şi simplu de ce vin aici străinii să-i critice şi sînt înclinaţi adesea să vadă în aceste documentare o formă de rea voinţă şi o intenţie de discreditare.

Eu însumi am văzut însă cum aceşti copii cu grave dizabilităţi mentale sînt trataţi “corect”, dar într-un mod care trezeşte un sentiment neplăcut.

Personalul din aceste din aceste instituţii nu vede mereu umanitatea acestor copii, faţă de care pare să nutrească mai curînd un secret resentiment.