1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Duelul Merkel-Schulz şi noţiunea de victorie

Petre M. Iancu
4 septembrie 2017

Cine a învins în duelul televizat Merkel-Schulz? În ce sondaje credem? Cum determinăm victoria şi pe ce criterii? Şi cine va câştiga alegerile legislative germane de la 24 septembrie?

https://p.dw.com/p/2jJkB
TV-Duell Angela Merkel und Martin Schulz
Imagine: picture alliance/Dpa/dpa

Rare sunt instanţele în care limbajul politic poate părea insuficient spre a descrie adecvat o realitate complexă. O astfel instanţă, necesitând definirea laborioasă a termenilor utilizaţi, s-a dovedit duelul tv dintre şefa CDU, cancelara Angela Merkel şi contracandiatul ei social-democrat, Martin Schulz.

Analizându-l, realizăm ce frecvent riscăm să  dezinformăm fără să vrem. Dacă, de pildă, nu circumscriem cu maximă exactitate o chestiune. Dacă nu lămuirim, cu precizie instrumentele de care ne folosim şi cuvintele pe care le rostim sau scriem.

Abia după ce definim convingător noţiunea de victorie, metoda şi criteriile pe baza cărora o stabilim, putem năzui să atribuim judicios victoria în duelul televizat purtat duminică seara de reprezentanta creştin-democraţilor germani cu rivalul ei social-democrat, Martin Schulz.

Cine şi în ce context a punctat în acest duel, care li s-a părut multora, în opoziţie, "un duet" lipsit de o mită reală? Cine a ieşit în final mai bine din această confruntare purtată în prezenţa a patru jurnalişti germani de top, care n-au reuşit totuşi să abordeze toate problemele pendinte, uitând de pildă de teme grele, precum revoluţia digitală, ecologia şi educaţia? Răspunsurile la aceste două întrebări nu sunt defel identice.  

În plus, a tranşa chestiunea în baza unor sondaje, măsurând popularitatea unuia sau altuia după duel se dovedeşte o întreprindere mai anevoioasă şi mai puţin lămuritoare decât s-ar crede. Când, spontan, după duel, am afirmat că Schulz a "bătut-o serios” pe Merkel, am fost, nu întâmplător, contestat vehement. Căci sondajele o creditau pe cancelară cu un imprecis 55 % la sută, faţă de 35 % "date" contracandidatului ei.

Cum am putut deci să-l declar câştigător pe el? Simplu. Întrucât n-am vrut să determin decât învingătorul duelului direct, televizat, dintre principalii candidaţi la funcţia executivă supremă din Germania şi nu pe câştigătorul actual sau final în cursa pentru popularitate şi triumf electoral a celor doi, mi-am luat nişte măsuri. Mi-am pus în paranteze preferinţa (împărtăşită de mulţi) pentru bilanţul general al cancelarei şi criticile pentru prestaţia ei execrabilă din 2015 şi le-am predat pe toate la garderobă. M-am orientat în funcţie de sondajele celoe mai adecvate scopului meu: cele care au măsurat opiniile oamenilor înainte şi după duel. Şi mi-am lăsat, concomitent, intuiţia să-şi spună cuvântul.

La capitolul opinii ante- şi post-factum Martin Schulz a fost singurul care a crescut sensibil de pe urma duelului tv. Şi deci, l-a câştigat categoric. El, mai agresiv, dar fără să sară calul, şi la fel de articulat ca ea, s-a arătat capabil s-o pună în dificultate în cel puţin trei instanţe, în care vulnerabilitatea ei era şi este patentă.

Bunăoară în chestiunea, pe moment acută, a autoritarismului Turciei lui Erdogan, în care el s-a manifestat net mai dur şi mai combativ faţă de tiran decât cancelara. Apoi, Schulz s-a impus la subiectul crucial al duelului. În speţă în povestea migraţiei şi integrării. La acest punct a marcat clar, evidenţiind abil greşelile comise de Merkel, în 2015, erori pe care ea le-a contestat, înainte de a se vedea obligată, de rivalul ei, să le admită parţial.

În fine, în privinţa justiţiei sociale şi a consistenţei promisiunilor ei electorale, Schulz a izbutit din nou să puncteze decisiv, demascându-i carenţele, omisiunile angajamentele neonorate. În plus, Schulz nu s-a dat în lături să recurgă la declaraţii vag populiste, inclusiv la unele frizând antiamericanismul, o ostilitate pe cât de respingătoare, pe atât de populară în anumite segmente ale electoratului.

Întrucât, în revanşă, ea n-a reuşit să-l pună în dificultate nicio singură dată, se poate afirma că liderul SPD a bătut-o crunt. Dar cât de crunt e ”crunt”?Dacă o echipă debutează într-un meci cu un handicap de patru goluri, obţinute la masa verde, iar meciul de pe teren se termină patru la trei, cine a biruit oare în confruntarea sportivă directă, de pe teren? Formaţiunea care a reuşit să dea goluri? Sau cea declarată câştigătoare de arbitri? 

Din nou, termeni precum victorie şi câştig se vădesc relativi şi alunecoşi. Pornind în duel cu un handicap de simpatie serios, social-democratul n-a reuşit să recupereze în faţa micilor ecrane suficient spre a întoarce soarta unei bătălii ce pare, de luni de zile, tranşată incontestabil în favoarea şefei CDU. Date fiind sondajele dezastruoase pentru social-democraţi, i-ar fi trebuit lui Schulz o izbândă strivitoare, un triumf ecrasant care să se califice drept ceea ce politologii numesc a „game changer”.

Or, liderul SPD nu şi l-a ajudecat. Şi, ca atare, e foarte probabil să piardă alegerile de la 24 septembrie. În care partidul său e puţin probabil să-şi adjudece suficiente mandate spre a-l alege pe el cancelar.

Căci nemulţumiţii nu le vor ierta social-democraţilor o sumă de neajunsuri. Între altele că şeful lor cochetează cu extrema stângă. Că partidul său nu se distinge decât nesemnificativ de creştin-democraţi. Că nu-şi mai reprezintă electoratul clasic, care pare să fi dispărut. Că s-au bucurat alături de Merkel de un sejur lung și plăcut la guvernare.

Că, în consecinţă, sunt cel puţin la fel de responsabili precum CDU şi sora ei bavareză CSU pentru contraperformanţe grave, de felul eşecului jalnic în efortul neutralizării unui terorist islamist ca Anis Amri, ucigaşul de la Târgul de Crăciun berlinez. Şi că social-democraţii flirtează chiar şi acum cu o reeditare a "marii coaliţiii” dintre CDU şi SPD.

În plus, Schulz a supărat milioane de alegători minoritari, nu în ultimul rând turci, supralicitând criticile cancelarei la adresa Ankarei. În plus, a vituperat ascuţit în contra lui Viktor Orban, a guvernului polonez, a altor capitale răsăritene. Or, a vocifera strident, revendicând, ca Schulz, pedepsirea în UE a ţărilor care insistă să refuze ”solidaritatea” acceptării de cote de migranţi, nu-i va aduce social-democratului voturile multor esteuropeni cu cetățenie germană.

În fine, germanii sunt, în mare, prea mulţumiţi de prestaţia cancelarei în ultimii 12 ani şi se tem acut de un viitor considerat de mulţi foarte incert, ca să accepte lesne un experiment potenţial riscant, cum ar fi debutul la cârmă al unei coaliţii de stânga conduse de SPD.

În consecinţă, prea puţini iau în serios pretenţia lui Schulz ca electoratul să-i dea lui ocazia de a ”făuri” acest viitor, în loc să-i mai ofere ei o şansă de a ”administra prezentul”.