Dunărea, liant european

Nouă poveşti scrise de studenţi şi profesori având în comun o iubire – Dunărea. Amintiri mai mult sau mai puţin plăcute. S-a vorbit, luni, chiar şi despre ţânţarii porniţi să-ţi strice, uneori, bucuria. În spatele acestui mic concurs pe teme dunărene s-a aflat doamna profesor doctor Nadia Potoceanu, de la Universitatea Eftimie Murgu, din Reşiţa. Şi, pentru că a fost, în cele din urmă, o competiţie, trebuia să existe şi un premiu: juriul va parcurge cu atenţie cele nouă povestiri, desemnând un câştigător. Iar acestuia i se va oferi, drept recompensă, ce altceva decât un peşte? Un peşte de două kilograme, a promis doamna profesoară. Şi cum nu puteam să o lăsăm să ducă tot greul, redacţia Deutsche Welle (de altfel co-parteneră, la nivel european, la manifestările de astăzi) va fi, de asemenea, alături de cel mai talentat narator.

La 29 iunie 1994 se semna, la Sofia, Convenţia privind protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea. De zece ani funcţionează un instrument juridic în baza căruia bazinul dunărean ar trebui să beneficieze de maximul de protecţie posibilă. Protocolul reuneşte cele 12 state europene bincuvântate de trecerea Dunării şi de Comisia Europeană. Între timp, la Viena s-a stabilit, pornind tocmai de la Convenţia semnată în urmă cu un deceniu, sediul Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunărea. Trecerea a zece ani a fost marcată prin aniversarea, la scară europeană, a ”Zilei Dunării”. O sărbătoare umbrită de lansarea, cu aproximativ o lună şi jumătate în urmă, a unor lucrări de sistematizare a unui segment al Dunării în sectorul ucrainean al Deltei, pe canalul Bîstroe. O operaţiune lansată de autorităţile de la Kiev fără a se ţine cont de acordurile internaţionale la nivel de cooperare dunăreană şi, ceea ce este mai grav, fără a respecta obligativitatea efectuării unor studii ecologice indispensabile demarării unui proiect ce implică perturbarea unui bazin hidrografic declarat rezervaţie naturală şi protejat ca atare.

Dincolo de acest impas comunicaţional, care, speră părţile semnatare ale Convenţiei de la Sofia, va fi, în cele din urmă, depăşit, ”în cei zece ani de activitate, Comisia a reuşit să contribuie la îmbunătăţirea substanţială a calităţii apei Dunării”, este de părere şeful instituţiei de la Viena, Philip Weller (O-ton:). În afara performanţei de a reduce gradul de poluare a fluviului la nivelul înregistrat la începutul anilor ’80, Weller vorbeşte şi despre stadiul avansat al lucrărilor la un priect de protecţie împotriva inundaţiilor. Ceea ce, însă, îl sperie pe oficialul de la Viena este riscul de poluare a Dunării, odată cu dezvoltarea industrială şi agricolă a noilor şi viitorilor membri ai Uniunii Europene.

Pe de altă parte, odată cu reconstrucţia podurilor distruse, la Belgrad şi Novi Sad, în 1999, în timpul războiului pentru Kosovo, Dunărea îşi recapătă importanţa de mijloc de transport, chiar dacă ecologiştii se tem că folosirea intensă a acestei căi fluviale ridică riscul deşertizării peisajului, a dispariţiei unor elemente de faună şi floră. Nu este nici interesul companiilor ce se ocupă de croazierele turistice. O Dunăre canalizată, o Dunăre prelucrată de mâna omului nu mai eprezintă o atracţie pentru turişti.