Eşecul ca şansă

E un plan reuşit: armata siriană şi rebelii înarmaţi renunţă la luptă, jurnaliştii şi reprezentanţii misiunilor umanitare pot lucra nestingheriţi, cei încarceraţi sunt eliberaţi, opoziţia se poate implica în deciziile politice, în vreme ce criticii regimului au dreptul să demonstreze.

Planul în şase puncte pregătit de emisarul special pentru Siria Kofi Annan urmează a fi pus în practică în această săptămână. Până joi (12.04.2012) dimineaţă, părţile beligerante au timp să înceteze schimbul de focuri. Dar, în loc să ordone retragerea trupelor, regimul de la Damasc a intensificat atacul în regiunile controlate de protestatari din Homs şi Hama. Nici rebelii nu renunţă la luptă.

Politica de mână forte

Preşedintele Baschar al-Assad rămâne consecvent: de la începutul protestelor, în urmă cu mai bine de un an, guvernul sirian reacţionează cu reforme de faţadă la presiunile interne şi internaţionale, fără a lasa vreo speranţă celor care cred într-o schimbare a strategiei. Orice opozant trebuie eliminat. Potrivit informaţiilor furnizate de Naţiunile Unite, până acum peste 8000 de persoane au fost ucise în conflictul din Siria.

Reprezentanţii elitelor siriene speră să mai poată câştiga conflictul. Motive există: slab dotata "armată liberă", formată dintr-un conglomerat de grupări militante - este lipsită de şanse în faţa maşinăriei de luptă a regimului, care rămâne totuşi fidelă guvernului. Şi în rândul populaţiei, Assad se mai bucură de susţinere, nu doar din partea minorităţilor creştine sau alevite, ci şi din partea majorităţii sunite. În plus, Damascul beneficiază de spriijinul Chinei şi al Rusiei, care resping orice încercare de condamnare a guvernului sirian în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Rusia şi China trebuie să schimbe macazul

Acum însă Assad riscă să îşi piardă ultimii aliaţi în Consiliul de Securitate. Rusia şi China au anunţat că sprijină planul de pace propus de Annan, pentru că şi opozanţii sunt obligaţi să accepte armistiţiul, ceea ce ar putea asigura o continuitate actualului regim. Atât Beijingul cât şi Moscova au cerut Damascului să îşi respecte obligaţiile asumate. Dacă Assad nu acceptă compromisul, solicitările ar putea însemna sfârşitul unei prietenii.

Aici se află de fapt cheia soluţionării conflictului: dacă Rusia şi China ajung la concluzia că nu mai pot colabora cu al Assad, atunci existenţa întregului aparat al puterii de la Damasc va fi periclitată. Până nu de mult, doar soldaţii cu funcţii lipsite de importanţă din armată s-au aliat protestatarilor, funcţionarii de rang înalt - precum viceministrul petrolului Abdo Hossam al-Din, trecut în martie în tabăra opozanţilor, reprezintă excepţii.

Mai multă presiune

O schimbare a poziţiei Rusiei şi Chinei ar deveni semnalul necesar pentru a dovedi că actualul sistem nu are nici un viitor. În plus, extinderea sancţiunilor ar diminua resursele regimului, în paralel cu loialitatea beneficiarilor săi. Sancţiunile economice decise de occident şi Liga Arabă afectează grav Siria: energia şi unele alimente sunt la limită, rata şomajului creşte.

Pentru a aduce pacea în Siria, se impune sporirea presiunilor internaţionale. Dat fiind numărul crescând al victimelor, procesul de pace este insuportabil de lent. Nu există însă nici o altă cale - chiar dacă guvernele din Arabia Saudită şi alte state din regiune, par de altă părere, din moment ce continuă să livreze armament rebelilor. Raportul de putere nu se schimbă în mod vizibil şi nici siguranţa cetăţenilor nu este garantată, ci mai degrabă periclitată.

Înarmarea continuă să alimenteze un posibil război civil de durată, în care grupările religioase se vor înfrunta violent, în ciuda unor eventuale intervenţii din afara graniţelor. Prin urmare, Occidentul ar fi mult mai inspirat dacă ar renunţa la un atac armat, cum a fost cel în cazul Libiei, şi s-ar concentra mai mult pe atragerea Rusiei în eforturile de instalare a păcii în Siria.