E cu adevărat dezirabilă unificarea politică europeană?

S-a creat deja o ruptură între țările fondatoare ale UE, în principal Franța și Germania, și restul continentului. În toate aceste zile care au premers reuniunii Consiliului European pe tema referendumului din Marea Britanie, au avut loc mai multe reuniuni între liderii politici europeni în diferite combinații. Dar două dintre ele sunt semnificative prin ele însele. Prima este cea dintre miniștrii de externe ai țărilor fondatoare ale Uniunii Europene, cu ocazia căreia miniștrii de externe ai Franței și Germaniei, Jean-Marc Ayrault și Frank-Walter Steinmeier, au dat publicității un document amplu care exprimă ambiția celor două țări de a accelera puternic procesul unificării politice a Europei.

A doua reuniune s-a desfășurat la Varșovia, la inițiativa ministrului de externe al Poloniei, care a invitat 9 țări: Austria, Bulgaria, Grecia, Slovacia, Slovenia, Spania, Ungaria , România, dar și Marea Britanie. Cei 10 nu au produs niciun document și s-au rezumat, fiecare după intențiile sale, la câteva declarații sau comunicate succinte. Dar a fost vădit că aceste țări, majoritatea dintre ele nou sosite în clubul european, nu manifestă resentimente față de Marea Britanie și că par preocupate mai puțin de o accelerare a integrării, cât de de o redefinire a Uniunii Europene.

Nu poate fi vorba de e un bloc politic într-o combinație atât de eterogenă, dar faptul că aceste țări s-au consultat între ele, în absența Germaniei și Franței, ne arată că manifestă deopotrivă serioase îngrijorări față de ambiția cuplului franco-german de a-și impune autoritar perspectiva. E adevărat că, după Brexit a fost cooptat în nucleul dur al Uniunii și Matteo Renzi, premierul Italiei, dar rolul său rămâne nedefinit.

Declarația miniștrilor de externe ai Germaniei și Franței, la care am făcut referire, se numește ”O Europă puternică într-o lume nesigură” și conține patru capitole: unul destinat afirmării voinței Franței și Germaniei de a continua procesul integrării politice și alte trei pentru detalierea politicilor comune de securitate, a politicilor comune în materie de azil și imigrație și, în fine, a celor economice privitoare la unificarea bugetelor și politicilor fiscale.

În esență, Franța și Germania propun lucruri cunoscute, care, într-o formă sau alta, au fost afirmate în multe rânduri și care ar crea un sistem centralizat de coordonare a politicilor de securitate și un parchet european menit să lupte împotriva terorismului și criminalității organizate, simultan cu armonizarea codurilor penale din țările membre.

În materie de imigrație, cei doi miniștri de externe reafirmă poziția binecunoscută a Germaniei care dorește ca Europa să continue absorbția emigrației economice extraeuropene, creând în acest scop instrumente de imigrație legală: ”Europa, se spune în documentul citat, trebuie să rămână deschisă la contribuția pe care o poate aduce migrația și mobilitatea la economia, cultura și diversitatea societăților ei.” În sfârșit, planul franco-german urmărește o integrare fiscală aprofundată a zonei Euro. Detaliile sunt și ele interesante, dar despre ele cu altă ocazie.

Cele de mai sus grăiesc de la sine. Țările Estului nu privesc cu ochi buni o integrare politică avansată a zonei Euro, dar mai ales sunt reticente față de această afirmare fără reținere a ”diversității” ca ideal. Căci una este diversitatea istorică a țărilor Europei (Transilvania este un exemplu atât de familiar) și cu totul alta diversitatea reieșită din amestecul abrupt al unor culturi adesea ireconciliabile.

Așa cum arătam, după reuniunea informală de la Varșovia au fost declarații puține, dar elocvente. ”Ar trebui să avem o discuție despre ce nu merge în Europa, de vreme ce unele țări doresc să o părăsească”, a spus ministrul de Externe al Poloniei, Witold Waszczykowski, iar omologul său din Ungaria, Péter Szijjártó, a fost și mai incisiv, declarând că ”este o problemă gravă faptul că, după Brexit, liderii europeni nu par deloc preocupați să schimbe ceea ce nu merge”. Șeful diplomației de la Budapesta a mai spus că intenția instituțiilor europene de a accelera politicile care au condus la eșec este ”o direcție total incorectă întemeiată pe eroare”.

În schimb, ministrul de externe al României, Lazăr Comănescu, a fost mult mai reținut, atent pesemne să nu se asocieze pe de-a-ntregul cu criticile exprimate de unii dintre omologii săi. În comunicatul publicat pe site-ul MAE se arată că ”subliniind necesitatea menținerii unității și solidarității de acțiune a celor 27, şeful diplomaţiei române a evidențiat cerința clarificării procedurilor de urmat, atât la nivelul UE, cât și în plan intern, în Regatul Unit. A apreciat, totodată, că este necesar un proces de reflecție, în comun, la nivel UE, care să vizeze redarea încrederii cetățenilor europeni în proiectul european”. Președintele Klaus Iohannis fusese mai categoric, atunci cand a spus: ”Trebuie să redefinim proiectul european”, deși nici el nu a mers prea departe.

Acesta a fost tabloul de dinaintea reuniunii Consiliului European, unul care ne îndreptățește să credem că am asistat în aceste zile la una din cele mai puțin amiabile reuniuni din istoria UE.