E vremea comentatorilor

Acum ei nu mai contează

Importanţa jocului politic şi a poziţiei adoptate de partidele parlamentare păleşte în prezent, simptomatică fiind şi nepăsarea cu care preşedintele Traian Băsescu a tratat neprezentarea partidelor de opoziţie la discuţiile convocate. Influenţa liderilor sindicali şi-a atins şi ea limita de când, săptămâna trecută, manifestaţia sindicatelor din întreaga ţara nu a reuşit să adune la Bucureşti mai mult de 40.000 de protestatari. O cifră neconvingătoare şi cu siguranţa insuficientă pentru a pune cu adevărat sub presiune Guvernul. Chiar şi anunţata grevă generală ce se întrevede la orizont nu va mişca prea mult scaunele ministeriale, existând chiar posibilitatea de formare a unor adversităţi pe sensul angajaţi privaţi – grevişti care incomodează buna funcţionare a societăţii.

Minciună şi încredere

Cheia acestei situaţii este consistenţa fluxului de încredere dintre popor şi preşedintele Traian Băsescu, politicianul care îşi asumă deocamdată solitar riscurile de imagine care decurg din măsurile anunţate. Se pare că importanţa acestei relaţii a fost perfect înţeleasă de preşedintele României al cărui discurs din seara zilei de marţi s-a concentrat pe întărirea legăturii sale cu populaţia. Traian Băsescu nu mai este unul dintre politicieni, ci pila poporului în universul complicat şi hapsân al însetaţilor de putere.

Preşedintele Băsescu a cerut transparenţa totală a veniturilor angajaţilor din ministere şi agenţiile de stat, a solicitat restructurarea ministerelor pe criterii de competenţă, nu de clientelism politic, a vorbit despre şpăgile funcţionarilor avertizând apocaliptic deopotrivă politicienii şi liderii sindicali că “nu mai merge cu minciuna". Fiecare dintre solicitările lui Traian Băsescu sunt solicitările fiecăruia dintre cetăţenii cinstiţi ai României.

Un deratizator ineficient

Eficienţa strategiei de imagine aplicate de Traian Băsescu este însă precară, vulnerabilitate remarcată deja cu promptitudine de câţiva comentatori politici. Discursul Preşedintelui este corect, dar tardiv. Traian Băsescu conduce România de 6 ani şi este liderul de facto al PD-L de aproape un deceniu. În toţi aceşti ani minciuna a alergat foarte bine şi în rândul democrat-liberalilor şi în domeniul lărgit al funcţionărimii de stat. De ce liderul care cere astăzi încrederea populaţiei asumându-şi rolul de deratizator al haznalei politice nu a reuşit mare lucru în ultimul deceniu? Este o întrebare naturală care persistă în mintea multora, chiar şi atunci când persoane apropiate lui Traian Băsescu, precum Monica Macovei sau Elena Udrea, întăresc mesajul prezidenţial acuzând corupţia din interiorul propriului partid.

Cine poate încinge cazanul?

Pe fondul acestei întrebări cad perseverent seminţele comentariilor politice din presa scrisă şi de pe micul ecran. Este un teren fertil pentru subminarea încrederii populare în liderul politic Traian Băsescu. Dacă analiştii politici vor reuşi să crească suficient temperatura frustrărilor populare, atunci cazanul revoltei ar putea începe să fiarbă. Căci doar o mobilizare masivă, în stradă, al acelor segmente din populaţie neimplicate politic sau sindical ar putea scutura fructele putrezite din copacul puterii, zădărnicind în acelaşi timp aplicarea unui plan de austeritate necesar dar prea din topor cioplit.

Autor: Vlad Mixich
Redactor: Medana Weident