1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Eclectism şi amatorism politic

22 mai 2009

Campania electorală pentru alegerile europene a ajuns în punctul ei culminant, dar mesajele sînt destul de confuze şi au puţine şanse să-i convingă pe alegători.

https://p.dw.com/p/Hv98
Parlamentul European - mulţi vor să ajungă acolo, dar pe votul cui se bazează?
Parlamentul European - mulţi vor să ajungă acolo, dar pe votul cui se bazează?Imagine: Photo European Parliament/Architects : Architecture Studio

Primul ministru a fost nevoit el însuşi să facă un apel către cetăţeni să vină în număr cît mai mare la urne. «Cu cît mai mulţi vor vota, cu atît mai legitimi vor fi deputaţii români de la Strasbourg», a spus primul ministru.

În realitate echipa naţională de fotbal a României suscită mai multe pasiuni, deoarece ea reprezintă ţara într-un mod foarte concret şi sensibil.Or, despre deputaţii români din Parlamentul European s-a spus de atîtea ori că ei nu trebuie să reprezinte interese locale, ci europene şi lucrul acesta n-a reuşit decît să demobilizeze electoratul odată în plus. Acum toate partidele se străduiesc să convingă electoratul de contrariul şi anume de faptul că deputaţii români vor reprezenta la Strasbourg subiecte româneşti, atîta doar că acest lucru nu este deloc uşor de demonstrat. Am văzut din cîteva întruniri electorale că nici măcar candidaţii cei mai titraţi nu reuşesc să dea răspunsuri prea clare.

Mai coerenţi în discursul lor sînt candidaţii de la PSD, deoarece îi ajută propria orientare politică. Ei spun că reprezintă stînga şi că în Parlamentul European ar fi bine să ajungă la putere stînga pentru a veni astfel în ajutorul salariaţilor şi în general al celor dezavantajaţi. Social-democraţii reuşesc astfel să articuleze foarte bine planul naţional cu cel european.

PD-L, în schimb, nu reuşeşte să exprime prea clar ce fel de dreapta reprezintă şi atunci se expune unor întrebări la care nu poate să răspundă. De pildă PD-L nu a reuşit să dea răspunsuri mulţumitoare unui public de orientare creştin-democrată care dorea garanţii privind protejarea familiei tradiţionale. S-a vădit că PD-L exprimă mai curînd un fel de liberalism progresist, fără legătură cu creştin-democraţia.

UDMR, în schimb, s-a definit cu mare claritate ca partid creştin-democrat, care apără valorile tradiţionale ale ungurilor din Ardeal şi nu a ezitat să asume soluţii politice conservatoare.

PNL pare la fel de confuz ca şi PDL şi la fel de eclectic, de vreme ce manifestă adesea poziţii mai ferm conservatoare decît cei de la PDL, cu toate că grupul ALDE, din care vor face parte liberalii din România, nu agrează deloc aceste idei. Aşadar multe neclarităţi şi confuzii care nu vor încuraja deloc prezenţa la urne.

Autor: H.P.-DW Bucureşti

Redactor: Medana Weident