1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Economia federală impune flexibilitate pentru menţinerea locurilor de muncă

Alina Kühnel5 iulie 2004
https://p.dw.com/p/B2cs
Jürgen Schrempp, şeful DaimlerChrysler, caută lumina de la capătul tunelului pentru economia federală.
Jürgen Schrempp, şeful DaimlerChrysler, caută lumina de la capătul tunelului pentru economia federală.Imagine: AP

Angajaţii germani trebuie să dea dovadă de mai multă flexibilitate. Dacă vor să îşi menţină locurile de muncă, cetăţenii Republicii Federale vor fi nevoiţi să accepte o serie de reduceri ale drepturilor financiare, pentru a aduce costurile de producţie la niveluri comparabile cu Europa de Est. Şeful DaimlerChrysler, Jürgen Schrempp, suţine cu tărie reducerea semnificativă a costurilor. Într-un intreviu acordat cotidanului Bild, preşedintele celui mai mare concern german cere sprijinul politicienilor pentru introducerea oficială a săptămânii de lucru de 40 de ore. Cancelarul Gerhard Schröder ia şi el poziţie faţă de această problemă care dă multă bătaie de cap opiniei publice. Într-o convorbire cu redactorii revistei Der Spiegel, Cancelarul cere conaţionalilor săi mai multă flexibilitate faţă de volumul de muncă, dar nu acceptă o generalizare a programului la 42 sau 35 de ore pe săptămână. Schröder este convins că pentru fiecare branşă şi firmă în parte, soluţiile proprii sunt mult mai eficiente decât o decizie la nivel federal, care ar naşte din nou mişcări de protest din partea sindicaliştilor.

Creştin-democraţii din Opoziţie recomandă angajatorilor reducerea zilelor de concediu şi relaxarea condiţiilor de concediere a celor cu contract de lucru permanent.

Ceea ce îi surpinde pe observatori, este pasivitatea cu care marile uniuni sindicale germane acceptă aceste dezbateri. Deşi deciziile la nivel federal nu sunt definitivate, experţii consideră însă că reprezentanţii salariaţilor ar trebui să combată actualele tendinţe, pentru a păstra măcar o parte din drepturile câştigate de muncitorii germani de-a lungul decenilor.