1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Compromis dificil

Danhong Zhang/ VD31 ianuarie 2015

Cine se aştepta ca Alexis Tsipras, proaspăt ales în funcţia de prim-ministru, să renunţe la retorica sa tăioasă şi să devină mieros peste noapte, şi-a învăţat lecţia. Economia Germaniei nu are însă de suferit.

https://p.dw.com/p/1ETWJ
Imagine: Reuters/A. Konstantinidis

În cadrul primei reuniuni a cabinetului său, noul şef al guvernului de la Atena a anunţat oprirea proiectelor de privatizare, solicitate de creditorii internaţionali ai ţării şi convenite cu aceştia. Măsura încalcă în mod flagrant înţelegerile existente.

Economia germană nu se teme de un politician precum Tsipras, spune Alexander Schumann, economist-şef al Camerei de Comerţ şi Industrie din Germania. "Rolul Greciei din punct de vedere al investiţiilor şi producţiei, dar şi al exporturilor germane, respectiv al importurilor de produse din această ţară, nu este atât de important".

Grecia, irelevantă pentru economia germană

La rândul său, Nicolaus Heinen, expert la Deutsche Bank consideră că efectele schimbărilor politice asupra economiei germane sunt minore. "Deşi este posibil ca perspectiva de creştere a economiei greceşti să scadă pe fondul politicii lui Tsipras de confruntare cu partenerii europeni, consecinţele nu se vor face simţite asupra Germaniei, de vreme ce numai 0,5 la sută din exporturile germane merg către Grecia".

În 2012, mai puţin de 0,3 din investiţiile germane directe în străinătate au avut loc în Grecia, reiese din datele publicate de Banca Centrală. Cu toate că unele concerne germane precum Siemens sau Allianz sunt în continuare prezente în această ţară, filialele de aici au o pondere foarte scăzută în profitul total. Cea mai mare investiţie germană a fost finalizată în 2008, când Deutsche Telekom a cumpărat 40 la sută din OTE, cel mai mare operator de telefonie din Grecia. Concernul din Bonn a plătit 4,2 miliarde de euro în cadrul acestei tranzacţii.

Singura companie care ar putea avea neplăceri din cauza schimbării cursului politicii elene este Fraport AG. Operatorul aviatic de pe aeroportul din Frankfurt a anunţat acum două luni că va prelua 14 aeroporturi greceşti, timp de 40 de ani, pentru suma de 1,2 miliarde de euro. Afacerea ar trebui să se încheie până la sfârşitul lunii septembrie. "Suntem convinşi că noul guvern elen va dori să dezvolte infrastructura turistică", a declarat un purtător de cuvânt al companiei germane.

În 2014, aceeaşi companie a ajuns la o înţelegere cu privire la achiziţionarea aeroportului din capitala Sloveniei, Ljubljana. Licitaţia internaţională a fost una închisă, compania fiind selectată pentru a participa la negocieri exclusive cu privire la privatizarea Aerodrom Ljubljana, operatorul aeroportului.

Economistul Alexander Schumann spune că, "dacă domnul Tsipras este de părere că privatizarea nu ajută la creşterea competitivităţii, poate căuta alte căi de a reuşi să facă acest lucru, în calitate de manager general al ţării". Indiferent de soluţii, Grecia trebuie să devină mai competitivă, dacă vrea să rămână în zona euro, crede specialistul.

De altfel, noul premier grec şi-a manifestat deja dorinţa ca Grecia să rămână neapărat în zona euro. Cu toate acestea, Tsipras nu se mai simte obligat să respecte "dictatul austerităţii". Miile de angajaţi la stat ar urma să fie reangajaţi, se mai arată într-unul dintre anunţurile făcute. "Tsipras speculează o eventuală reacţie de susţinere a politicii sale venită din alte ţări care fac parte din zona euro", este de părere Ahmet Cetinkaya, de la Germany Trade & Invest, societate de stat pentru economie externă.

Unii analişti împărtăşesc această părere şi cred că ţări precum Italia, Spania şi Franţa, cărora nu le-a picat bine austeritatea dictată de Germania, ar putea susţine o iniţiativă de relaxare. Oricum, criticile aduse politicii germane în zona euro au devenit din ce în ce mai dure şi consistente.

"De situaţia din Grecia profită mai ales Alternativa pentru Germania, AfD, partid eurosceptic, care ar putea transforma criticile la adresa guvernului elen în capital politic", consideră Nicolaus Heinen. Prin urmare, spune expertul, guvernul german nu are niciun interes ca dezbaterea să se tensioneze şi mai mult.

UE va încerca să găsească o cale de mijloc, în sensul de a-i permite lui Tsipras să bifeze câteva succese în faţa poporului său, împiedicându-l în schimb să le prezinte drept victorii răsunătoare, câştigând astfel şi mai mulţi adepţi şi în alte ţări.