1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Economie, politică şi familie

Rodica Binder15 februarie 2007

Dacă economia nu înseamnă totul, totul devine nimic fără economie sună un adagiu cum nu se poate mai nimerit pentru cei care legitimează rolul central pe care politica economică îl deţine în agenda actualităţii.

https://p.dw.com/p/B0yJ
Imagine: AP

Fuzionarea cu surle şi trîmbiţe a concernelor Daimler şi Chrysler în urmă cu trei ani se soldează acum cu un divorţ amar cauzat între altele - notează SÜDDEUTSCHE ZEITUNG - de megalomania unor manageri şi de schimbările de dragul schimbării. Morala este că trei pătrimi din fuzionări rămîn în cele din urmă lipsite de rezultat şi, în cazul de faţă, cu pierderea a circa 13 mii de locuri de muncă.

Oricum, mariajul Daimler / Chrysler nu a produs nici sinergiile scontate atrage atenţia STUTTGARTER ZEITUNG : Chrysler nu joacă un rol notabil pe piaţa europeană de automobile iar succesul concernului Daimler cu marca Mercedes în Statele Unite nu se datorează neapărat faptului că americanii consideră automobilele cu stea drept propriul lor produs.

Acest nou episod al epopeii fuziunilor demonstrează - conchide NEUE ZÜRCHER ZEITUNG că succesul unor mariaje între firme de renume nu este din start garantat.

Monica Macovei - între demitere, demisie şi succese anticorupţie

Succesele Monicăi Macovei în campania anticorupţie, rolul pe care ministrul român al justiţiei l-a deţinut în consolidarea credibilităţii României în procesul aderării la Uniunea Europeană, faptul că mass - media europeană ca şi autorităţile de la Bruxelles au apreciat şi recunoscut acest rol nu a împiedicat Senatul ţării să-i retragă sprijinul prin adoptarea unei moţiuni simple.

Decizia finală revine acum Curţii Constituţionale iar premierul Călin Popescu Tăriceanu nu doreşte să renunţe la prezenţa în cabinet a Monicăi Macovei – sunt cîteva din elementele pe care le reţine azi tot cotidianul elveţian de limbă germană NEUE ZÜRCHER Zeitung într-un scurt articol care se încheie citînd şi cuvintele ministrei române a justiţiei: ”România şi-a aflat calea spre normalitate a declarat ea.

Procurorii sunt actualmente independenţi şi au anchetat şi împotriva a numeroşi politicieni fapt pe care şi Bruxelles-ul l-a recunoscut şi care a fost decisiv şi pentru primirea României în Uniunea Europeană. Şi la Bucureşti - continuă ziarul citat - a fost apreciată contribuţia Monicăi Macovei la progresul României pe calea statului de drept.

Faptul că pentru întîia oară o femeie este cea care a reuşit să înceapă cu succes curăţirea pădurii de uscături, trebuie să-i fi durut de două ori pe cei vizaţi: odată fiindcă au fost prinşi cu mîţa în sac şi a doua oară pentru că au fost umiliţi, ca bărbaţi.”

Germania nu are un scor prea bun la creşterea copiilor conform UNICEF

Cam şifonată a ieşit şi Germania în urma studiului UNICEF consascrat felului în care familia îşi creşte copiii. HANNOVERSCHE ALLGEMEINE ZEITUNG constată că eroarea fundamentală rezidă în faptul că existenţa copiilor este percepută doar ca problemă iar politicienii vorbesc despre rolul copiilor în structurile familiale doar atunci cînd procesul de îmbătrînire a societăţii ia dimensiuni alarmante.

O societate favorabilă copiilor presupune între altele şi programe de asistenţă educaţională, de sănătate, dar înainte de toate familii intacte care să le ofere copiilor sprijin şi căldura căminului notează FLENSBURGER TAGEBLATT reamintind politicienilor şi statului că datoria principală este de a promova o bună politică familială fără să se amestece prea mult în treburile familiei.

Ce este putred în Germania se întreabă BRAUNSCHWEIGER ZEITUNG enumerînd toate victoriile ultimului an, atît economice cît şi sportive, care însă nu au nimic de-a face cu atitudiena germanilor faţă de copii. Vitalitatea unei economii nu joacă nici un rol în disponibilitatea de a avea copii, de a-i creşte şi educa cu atenţie şi dragoste scrie - ziarul citat atrăgînd atenţia asupra iminenţei unei schimbări de mentalitate şi comportament faţă de copii ca şi a faptului că doar o ţară în care copiilor le merge bine, va avea şi un viitor fericit.

Teorism, libertate şi securitate

Deocamdată prezentul nu deţine premizele unui astfel de viitor se poate deduce şi din ameninţarea pe care o reprezintă terorismul în lume, lupta împotriva acestuia constituind cea mai mare provocare la adresa unei societăţi libere scrie cotidianul spaniol ABC azi nu fără a avertiza, „dar tocmai cei care vor să apere valorile statului de drept şi drepturile omului nu au voie să recurgă în lupta împotriva terorismului la metode ilegale.

Parlamentul European a atras atenţia că şi în foarte dificilul echilibru între libertate şi securitate, principiul elgalităţii trebuie respectat cu stricteţe-chiar şi într-o lume deocamdată monopolară, deşi reuniunea de la New Delhi a Rusiei, Indiei şi Chinei tinde instituie modelul unei multipolarităţi, se poate deduce din comentairul publicat în THE TIMES, din care rezultă că Washingtonul nu ar avea motive de nelinişte devreme ce noul trio are mai multe puncte comune cu America decît este dispus să recunoască, pe faţă. Iar China şi India pot deţine un rol important în contracararea ambiţiilor hegemoniale paranoide ale Moscovei - completează ideea ziarul britanic citat.

Iranul nuclear

Presa mai atrage atenţia cu îngrijorare asupra unui alt comportament paranoic infinit mai ameninţător- cel al Teheranului. Programul nuclear al unei ţări cate ameninţă cu ştergerea statului Israel de pe harta lumii devine o reală ameninţare care trebuie privită drept în faţă scrie CORRIERE DELLA SERA, o ameninţare pentru America şi Israel dar şi pentru ţările islamice în majoritate sunite şi, din perspectivă istorică, şi pentru Europa.