Ecourile dinaintea furtunii

Veştile noi, consemnate de Frankfurter Allgemeine Zeitung, sunt transferul lui Adrian Năstase din spital în dosul gratiilor şi ancheta declanşată de procuratură împotriva medicilor - suspectaţi de încercarea de a obstrucţiona justiţia - şi a celor trei poliţişti care trebuiau să îl reţină, în ziua pronunţării sentinţei. Ştirea din FAZ este completată de un paragraf despre acuzaţiile de plagiat aduse premierului României, Victor Ponta, de data aceasta, prin prisma unei declaraţii a liderului grupului popular din parlamentul European, Joseph Daul, care a cerut o clarificare urgentă a situaţiei tezei de doctorat a primului ministru de la Bucureşti, pentru a nu periclita credibilitatea Uniunii Europene.

Dacă tot vorbim despre credibilitatea Uniunii, eventualul plagiat al lui Ponta nu e chiar ultima dintre problemele Europei. Aşa cum Roma nu a fost construită într-o singură zi, la fel au şi europenii nevoie de mai multă vreme pentru a-şi aşeza construcţia comunitară pe o fundaţie solidă. Cum, însă?

Cel de-al 19-lea summit de la declanşarea crizei din zona euro promite a fi cel mai spectaculos. Bărbaţii Europei se strâng laolaltă pentru a se pune de-a curmezişul intransigenţei cu care vine de la Berlin Angela Merkel. În siajul său, crucişătorul aduce cu sine şi câteva vorbe murmurate de adversarii politici federali, care o acuză pe Merkel de "tentaţii absolutiste". De vină este corul de colportori care au scos acel "(...) cât timp voi trăi eu (...)" din sala în care Merkel încerca un captatio benevolentiae printre colegii liberali din coaliţia de guvernământ. O întreagă euro-apocalipsă s-a năpustit din vorbele răsuflate şi uneori răstălmăcite ale cancelarei (duse până la formula "Peste cadavrul meu"). Şi, asta, pentru că lumea ştie că, aşa cum aminteşte Süddeutsche Zeitung, în societatea germană funcţionează principiul cuvântului dat. Chiar dacă e vorba doar despre o frază colaterală, de un clişeu din genul celor la care nu puţini şi nu de puţine ori recurgem.

Garanţia oferită liberalilor nu prea rimează "cu pragmatismul radical, aproape confundabil cu optimismul" al cancelarei, notează, la Berlin, tageszeitung, sugerând, la rândul său, că mesajul care a înfiorat Europa era, de fapt, unul de uz intern. La fel măsoară şi Die Welt greutatea cuvintelor Angelei Merkel: "Ştia că se adresează unui partid în care domnesc frustrarea şi mânia", notează cotidianul berlinez, admiţând, însă, că încăpăţânarea cu care Merkel refuză eurobondurile are logica ei: "Ce parlamentar, ce om de afaceri, ce membru al unei familii ar fi dispus să răspundă de datorii cât timp nu le poate şi controla?". Şi, cred editorialiştii germani până la unul, Merkel va fi dispusă, într-un final, la compromisuri. Acel "unul" pomenit anterior semnează un comentariu publicat în fasciculul economic al lui Frankfurter Allgemeine Zeitung, invitând-o pe Angela Merkel să joace tare, la Bruxelles, şi să le servească omologilor comunitari un ultimatum: "Germania trebuie să spună răspicat că nu vrea într-o uniune monetară cu reguli neclare. Când celorlalţi le va fi limpede că Germania îşi poate imagina o Europă fără euro, atunci vor fi, cu adevărat, dispuşi la concesii".

Westdeutsche Zeitung, din Düsseldorf, trage o concluzie, înainte de summitul european: oricât de vertiginos s-ar îndrepta celelalte naţiuni spre colaps, "are şi Germania limitele ei de suportabilitate" - iar referirea este mai degrabă fizică decât metafizică.

Şi o veste bună: portalul de ştiri bursiere şi economice Finanznachrichten.de citează analişti germani care recomandă bondurile emise de către statul român, cu un randament de 4,84% şi cu o garanţie de risc moderat oferită de agenţia de rating Moody's.