1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Eforturi ONU de combatere a abuzurilor sexuale comise de proprii angajaţi

Martina Buttler/Ovidiu Suciu5 decembrie 2006

Scandaluri privind abuzurile comise de soldaţii Naţiunilor Unite în diferitele misiuni internaţionale în care ar trebui să asigure securitatea localnicilor revin din timp în timp în atenţia opiniei publice internaţionale.

https://p.dw.com/p/B1HY
Căştile albastre, motiv de îngrijorare pentru ONU
Căştile albastre, motiv de îngrijorare pentru ONUImagine: AP

Fetelor le era foame şi au primit bani pentru sex. 2-3 dolari, nişte alimente şi droguri, atât au plătit soldaţii ONU în Congo pentru sex cu minore. Când scandalul a devenit public, în 2004, Naţiunile Unite şi-au înăsprit politica. Totuşi, secretarul general, Kofi Annan, a criticat la New York că, la doi ani de la scandalul din Congo, ONU nu a reuşit să elimine total abuzurile sexuale comise de angajaţii săi.

”Mesajul meu, că trebuie să aratăm toleranţă zero acestui fenomen, nu a ajuns se pare la urechile tuturor care ar fi trebuit să audă.”

Nu este doar o problemă a ONU

Annan mai spune că şi dacă este vorba doar de câteva oi negre, de câteva cazuri particulare, tot este prea mult. Problema nu afectează însă doar Naţiunile Unite, spune Catherine Cravero, una din organizatoarele conferinţei:

”Nu este doar o problemă a ONU. Se întâmplă peste tot în lume unde este vorba de angajaţi internaţionali, care trebuie să se descurce cu bani puţini. De exemplu, în special în zone afectate recent de conflicte.”

ONU depune eforturi pentru a combate fenomenul

Kosovo şi Nepal, Haiti, Congo, Liberia – peste tot au existat cazuri de angajaţi ONU, civili sau militari, acuzaţi de relaţii sexuale cu minori sau prostituate. ONU nu are prea multe instrumente împotriva angajaţilor săi care strică astfel iremediabil imaginea misiunilor din străinătate. Cei care comit astfel de fapte pot fi doar trimişi acasă, cu speranţa că acolo se vor comporta cum trebuie. ONU încearcă însă să facă tot ce poate pentru a combate fenomenul. Kofi Annan:

”ONU ar fi trebuit să reacţioneze mai devreme şi mai energic, în colaborare cu misiunile de pace. Sperăm că impresiile şi convingerile create se vor schimba cu timpul.”

Fapte nepedepsite

Nici Kofi Annan însuşi nu se poate sustrage criticilor la adresa ONU. Nu a luat măsuri împotriva şefului misiunii din Congo, responsabil pentru faptele subalternilor săi şi pentru lipsa sa de reacţie la acestea. În trecut s-au făcut greşeli mari, prezentul este şi el departe de a fi perfect, dar viitorul ar trebui să arate altfel. Trebuie transmis un semnal clar, că nimeni nu va mai scăpa nepedsit dacă va mai comite abuzuri în misiunile de pace ale ONU, susţine Jane Hollunde, reprezentanta lui Annan pentru misiunile de pace.

Interdicţii pentru angajaţii ONU

Printre măsurile prevăzute de ONU pentru a-şi ţine sub control angajaţii din Congo se numără: interzicerea părăsirii sediului misiunii după miezul nopţii, elaborarea unei liste cu barurile şi discotecile în care accesul personalului ONU este interzis, interdicţia de a avea relaţii sexuale cu populaţia băstinaşă. Dacă aceste măsuri sunt sau vor fi respectate, nu poate însă nimeni să afle cu certitudine.

Reprezentanţii ONU şi cei ai organizaţiilor neguvernamentale au semnat la New York un document care prevede aplicarea măsurilor menţionate. Acestea ar trebui să ducă la dezvăluirea, anchetarea şi chiar împiedicarea abuzurilor sexuale, iar autorii să fie daţi afară. Pentru Kofi Annan, un lucru este clar:

"Nimeni din cadrul ONU nu este mai presus de lege."

Strategia viitoare de combatere a abuzurilor sexuale la ONU rămâne însă în sarcina urmaşului lui Annan, sud-coreeanul Ban Ki Moon.