Egiptul se "rupe" de occident - politică externă nouă la Cairo

Decenii la rând, dictatorii egipteni au fost parteneri de dialog de încredere pentru occident. Ei ţineau seama rareori în politica externă a ţării de dorinţele concetăţenilor. O mare parte din strategia externă a ultimulu preşedinte, Hosni Mubarak, înlăturat în 2011, a vizat strict îmbogăţirea unui grup mic de apropiaţi ai săi.

Poporul nu a profitat deloc, spune Osama Nour El-Din, lider al departamentului ştiinţific al Frăţiilor Musulmane. "Sub Mubarak, nu am făcut altceva decât să urmăm orbeşte America. Lucrurile stau altfel acum", crede El-Din. În prezent, politica externă ar servi ambelor părţi: "Vrem ca egiptenii să simtă efectele politicii externe a ţării lor."

Opinie critică faţă de SUA

Schimbarea va produce în viitor o abordare diferită a relaţiilor Egiptului cu America, Israelul şi chiar cu Europa. O dovadă au fost ultimele demonstraţii din faţa ambasadei americane din Cairo. Declanşatorul protestelor a fost un videoclip critic la adresa islamului.

Protestele ar fi avut mai puţini susţinători dacă egiptenii ar vedea America într-o lumină pozitivă. Potrivit unui sondaj actual al institutului de cercetare a opiniei publice Pew, 79% nu văd cu ochi buni SUA. Motivele: războaiele din Irak şi Afganistan, soldate cu numeroase victime civile, susţinerea necondiţionată a Israelului, colaborarea strânsă cu Mubarak şi lagărul de detenţie de la Guantanamo.

Spre deosebire de Mubarak, Mursi nu mai poate ignora aceste opinii, dacă vrea să fie reales. El trebuie să facă însă un şpagat: în pofida sentimentelor anti-americane din ţară, Mursi nu-şi permite totuşi să irite prea mult Washingtonul, din cauza situaţiei economico-financiare dezastruoase în care se găseşte Egiptul.

După ultimele proteste, relaţiile americano-egiptene s-au răcit considerabil. Preşedintele Obama nu mai consideră Egiptul o ţară aliată, ci doar una cu care America are relaţii neutre.

Abordare nouă în Orientul Mijlociu

Şi Israelul trebuie să se adapteze la schimbările din politica externă a Egiptului. Cei mai mulţi noi lideri de la Cairo au subliniat deja că tratatul de pace semnat cu Israelul va fi respectat. Şi aici sunt necesare însă reevaluări.

În principal, trebuie regândită problema limitării numărului de trupe în Sinai. Acolo au loc des atentate, care nu pot fi oprite fără o prezenţă militară adecvată. Încă din august au fost sporite efectivele în regiune, chiar dacă măsura încalcă prevederile tratatului egipteano-israelian. În actuala formă, documentul este mai dăunător Israelului decât Egiptului, întrucât lasă fără apărare toată regiunea Sinai, arată Osama Nour El-Din. "Ţinutul a devenit un bastion al grupărilor teroriste. Acestea pot face acolo tot ce vor."

Schimbări în tratat vor viza inclusiv problema palestiniană. Politica de colonozare a Israelului şi blocada din Gaza sunt greu de digerat pentru populaţia egipteană. Deschiderea graniţelor Egiptului cu Gaza, teritoriu controlat de Hamas, ar uşura masiv viaţa palestinienilor de acolo. Egiptul a închis deseori în trecut această frontieră, ceea ce a dus la dezvoltarea unui trafic comercial prin tuneluri subterane secrete. Şi arme pentru Hamas au fost traficate astfel. Deschiderea graniţelor ar fi de asemenea benefică pentru Israel, pentru că ar pune capăt contrabandei prin tuneluri, mai spune Osama Nour El-Din.

Un alt aspect al politicii externe independente a Egiptului vizează relaţia cu Iranul. Această ţară a fost izolată în ultimii ani de către SUA, din cauza programului său nuclear şi a presiunilor Israelului. Mursi a dat un semnal clar: prima sa vizită externă ca preşedinte a efectuat-o la Teheran. Acolo a criticat susţinerea iraniană pentru regimul din Siria, dar a încercat să implice Iranul în soluţionarea paşnică a conflictului sirian. O abordare privită cu scepticism de americani.

Mursi nu vizează stricarea relaţiilor cu vestul, ci lărgirea numărului de aliaţi pentru ţara sa. Dintre aceştia fac parte şi Iranul şi noua putere economică China. SUA sunt nevoite, vrând-nevrând, să se adapteze acestor schimbări de direcţie în politica externă a fostului lor aliat.