1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Electronica de consum aniversată la Berlin

1 septembrie 2010

Ediţia din acest an a târgului internaţional de IT de la Berlin, IFA, este una aniversară - a 50-a. Istoria evenimentului reflectă dezvoltarea bunurilor electronice de larg consum pe parcursul ultimelor decenii.

https://p.dw.com/p/P1cQ
Imagine: Messe Berlin GmbH

"Onoraţi participanţi şi ne-participanţi!"

Laureatul premiului Nobel pentru fizică, Albert Einstein şi-a ales această originală formulă de salut în deschiderea IFA din 1930, conştient fiind că discursul era transmis live la radio. Nimeni nu se gândea, la 4 decembrie 1924, în momentul inaugurării primei ediţii a târgului, că o asemenea performanţă ar putea fi posibilă. Pe atunci, radioul nu avea decât un anişor.

Peste 100.000 de vizitatori au intrat pe porţile "Casei Industriei Electronice", construită special pentru acest eveniment, pe faimosul bulevard Kaiserdamm din Berlin. Se puneau bazele unei noi industrii, o dată cu prezentarea celor dintâi receptoare radio, evenimentul fiind, de altfel, şi cea mai bună reclamă pentru noul mediu.

Şase ani mai târziu, progresele în domeniu erau vizibile. La cea de-a şaptea ediţie a târgului, aparatele radio cu unde scurte erau prezentate ca marea realizare a momentului. Şi televiziunea dădea primele semne de viaţă.

Albert Einstein - un fizician ludic
Albert Einstein - un fizician ludicImagine: dpa

Albert Einstein lăuda atunci performanţele inventatorilor şi inginerilor: "Baza tuturor performanţelor tehnice este curiozitatea şi instinctul ludic al neobosiţilor cercetători şi, nu în ultimul rând, fantezia constructivă a inventatorilor. În ceea ce priveşte radioul, el îndeplineşte o funcţie specială în scopul înfrăţirii popoarelor".

La puţin timp după prezentarea acestei viziuni de către genialul om de ştiinţă, Germania era cuprinsă de naţional-socialism. Nou instalatul ministru pentru propagandă, Josef Gobbels, avea cu totul alt ton decât Einstein: "Nu este pentru nimeni un secret: radioul ne aparţine. Personal, consider radioul drept cel mai modern şi important mijloc de influenţarea a maselor".

Deutschland Drittes Reich Joseph Goebbels
Joseph GoebbelsImagine: picture-alliance / dpa

Când, în august 1939, Goebbels deschidea cea de-a 16 ediţie a IFA, radioul fusese deja înregimentat în arsenalul unui război care urma să înceapă în doar câteva zile, mai precis la 1 septembrie 1939.

Un deceniu de pauză

Cele mai noi invenţii în domeniul electronicii de consum erau, din nou, prezentate vest-germanilor, la cinci ani după Cel de-al Doilea Război Mondial. Prima ediţie post-belică fusese organizată în 1950 la Düsseldorf. De-a lungul vremii, târgul a mai fost găzduit de Frankfurt pe Main şi Stuttgart, înainte de a reveni la Berlin, în 1967.

Anul 1950 era cel în care undele scurte se impuneau definitiv. Iar din 1952, televiziunea începea să cucerească, încet dar sigur, ambele Germanii. La revenirea la Berlin, Willy Brandt, ministrul federal de Externe de atunci, anunţa o nouă revoluţie. Printr-o simplă apăsare de buton "dau startul televiziunii în culori". Imaginile gri, mai degrabă triste, au căpătat culoare, cu câteva secunde înainte ca Brandt să apese butonul magic - de fapt o frumoasă înscenare. Un tehnician apăsase butonul real - neatent fiind - cu câteva secunde mai devreme.

Anii 80 au fost ai muzicii. Iar industria de entertainment a dat şi ea o revoluţie: CD-ul a luat locul plăcilor de vinil. Un deceniu mai târziu, computerele aduceau la IFA contracte extrem de lucrative.

Era digitalizării a cuprins tot mai multe domenii: avem, astăzi, televiziune digitală, radio digital, mp3-uri şi telefoane mobile cu acces la internet - ca să enumerăm doar cele mai la îndemână exemple.

După reunificarea Germaniei din 1990, IFA a devenit unul din cele mai importante târguri în industria electronicii de consum.

Organizatorii promit, pentru ediţia care începe anul acesta pe 3 septembrie, prezentarea a peste 12.000 de inovaţii. Până pe 8 septembrie aveţi timp să vă puneţi la curent cu noutăţile din domeniul electronicii de consum.

Autori: Rolf Wenkel / Alina Kühnel

Redactor: Cristian Ştefănescu