1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Elena Udrea se apără atacînd

20 august 2009

Ministrul Turismului Elena Udrea a provocat astăzi o lovitură de teatru prezentîndu-se la Comisia parlamentară de anchetă, unde nu a rămas mai mult de 10 minute, atîta cît să ceară revocarea majorităţii membrilor ei.

https://p.dw.com/p/JEj1
Cazul Udrea se complicăImagine: Cristian Stefanescu

Ministrul Turismului, Elena Udrea, a provocat astăzi două mari surprize. În primul rînd a surprins prin hotărîrea ei de a veni în faţa Comisiei de anchetă, cu toate că anunţase anterior pe toate canalele că nu va da curs nici unei invitaţii şi, în plus, a interzis şi funcţionarilor din minister să depună mărturie în faţa comisiei.

Ministrul Turismului forţase de fapt limita Constituţiei, refuzînd autoritatea pe care Parlamentul o are asupra Executivului. Ea explicase că nu riscă nimic dacă nu vine în faţa Comisiei, pentru că legea răspunderii ministeriale este vagă în formulări şi nu conţine sancţiuni, iar cît priveşte nerespectarea Regulamentului Camerei Deputaţilor nu are de asemenea motive să se teamă.

De ieri şi pînă astăzi ministrul s-a răzgîndit. Declaraţia pe care a dat-o, în primă instanţă, arată care sînt şi motivaţiile acestei schimbări radicale de atitudine.

Elena Udrea a declarat solemn că acceptă faptul că Parlamentul are rolul de a controla autoritatea Executivului, a declarat că respectă Constituţia şi autoritatea unei comisii investite de plenul Camerei Deputaţilor. Prin această declaraţie ministrul Elena Udrea a dovedit că a devenit conştientă de faptul că se plasase pe un teren extrem de riscant, care semăna cu o incitare la nerespectarea legilor şi a Constituţiei. În consecinţă a venit la Parlament şi a făcut aceste precizări de natură să o pună la adăpost de posibile acuzaţii ulterioare.

Dar ministrul Turismului nu a renunţat deloc la luptă şi a produs, de aceea, o a doua mare surpriză, poate mai mare decît prima.

După declaraţia referitoare la respectarea Constituţiei, Elena Udrea a cerut pur şi simplu revocarea acelor membri ai Comisiei care participaseră la discuţia înregistrată clandestin, după ce microfoanele au fost închise la solicitarea expresă a preşedintelui Ludovic Orban.

Ministrul Elena Udrea a reluat pe un ton apăsat (şi abia uşor alterat de emoţie) acuzaţiile anterioare potrivit cărora membrii Comisiei s-au condus ca nişte procurori sovietici şi a declarat că va reveni la audieri abia după ce deputaţii Ludovic Orban, Adriana Săftoiu, Aura Vasile şi ceilalţi care se aud pe bandă îşi vor fi dat demisia inclusiv din Parlament.

Apoi ministrul s-a ridicat pur şi simplu şi a plecat.

Membrii comisiei de anchetă au rămas într-o uluire deplină, ca să dezbată ce ar mai putea face pe mai departe. Într-adevăr gestul de astăzi al ministrului Turismului complică lucrurile enorm, întrucît blochează pe mai departe ancheta, dar fără să mai poate fi acuzată, fără dubii, că nu respectă ordinea constituţională.

Autor: Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti
Redactor: Robert Schwartz