1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Elevii germani se întâlnesc cu supravieţuitori ai Holocaustului

16 iulie 2010

Lupta împotriva uitării ar trebui să se desfăşoară încă de pe băncile şcolii.

https://p.dw.com/p/OKHJ
Prizonieri ai naziştilor supuşi la muncă silnică (fotografie din 1943)Imagine: dpa

Miriam Mogge se pregăteşte pentru bacalaureat. Cel mai mult o interesează istoria. Şi liceul "Sophie Scholl" din Berlin, unde învaţă Miriam, aminteşte de trecutul întunecat al Germaniei. Şcoala poartă numele unei eroine a luptei antinaziste, executate de regimul hitlerist. Iar în incinta instituţiei de învăţământ se află un buncăr ridicat între 1943 şi 1945 de prizonieri din Europa de Est, supuşi la muncă silnică de către nazişti.

"A fost un sentiment foarte straniu să intru în sala de clasă după ce am aflat aceste lucruri. M-am gândit mereu în ce condiţii groaznice trebuie să fi trăit aceşti oameni chinuiţi de nazişti", spune Miriam.

Pentru elevii acestui liceu, istoria e mai mult decât o disciplină şcolară care se învaţă din manuale. Ei au avut ocazia să stea de vorbă cu oameni care au supravieţuit Holocaustului, iar aceste interviuri sunt arhivate în formă digitală, pentru a fi puse la dispoziţie şi generaţiilor viitoare de elevi.

"Mi-e greu să-mi ascund lacrimile"

Printre cei intervievaţi se numără Jutta Perlz-Bergt, născută în 1924 într-o familie de evrei. Autoarea cărţii "Primii ani după Holocaust" a supravieţuit lagărului de exterminare Auschwitz, lucrând zi şi noapte ca croitoreasă. Părinţii ei au fost ucişi la Auschwitz pe când doamna Pelz-Bergt avea vârsta elevilor de la liceul Scholl cu care s-a întâlnit personal.

"Această doamnă mă impresionează profund, e minunată! Povesteşte atât de deschis şi sincer despre cele mai dureroase experienţe. Mi-e greu să-mi ascund lacrimile. E cu totul altceva decât să afli ceea ce s-a întâmplat doar de la profesori şi din cărţi", mărturiseşte Miriam.

În primii ani de după război, destinul foştilor prizonieri din lagărele de concentrare nu părea să intereseze pe nimeni, îşi aminteşte doamna Pelz-Bergt. Ea însăşi nu se simţea pregătită să vorbească despre coşmarul nazist.

"Astăzi, reuşesc să discut deschis despre cele întâmplate, fără să mă las copleşită de sentimente. Mă bucur că elevii mă ascultă şi îi interesează trecutul. Nici măcar nu mi se mai pare prea greu să vorbesc despre experienţele mele din timpul războiului." După eliberare, Jutta Pelz-Bergt a vrut să părăsească Germania. A trăit în Belgia timp de mai mulţi ani, iar de oraşul ei natal Berlin nu o mai leagă decât amintiri dureroase.

Autor: Marcel Fürstenau / Alexandra Sora
Redactor: Petre M. Iancu