Eliminarea tiraniilor şi democratizarea - un imperativ deopotrivă umanitar şi securitar

"Evenimentele tragice prin care am trecut ne-au transfiormat în cetăţeni ai lumii. Nu mai există drum înapoi". Cuvintele, citate de ziarul american Wall Street Journal nu-i aparţin lui George Bush, ci predecesorului său Woodrow Wilson, care le rostise în 1917, când lumea era sfâşiată de prima conflagraţie mondială, cu doar o lună înainte ca SUA să intre în război. Dar ele ar putea fi ale lui Bush. Wall Street Journal se aşteaptă ca discursul inaugural al actualului preşedinte american, al cărui mandat secund debutează la 20 ianuarie, să lanseze un mesaj similar.

Vom asista deci la un nou efort militar american de democratizare a Orientului Apropiat şi Mijlociu prin eliminarea regimului fundamentalist-islamic de la Teheran? Iată subiectul central al editorialelor de astăzi.

Ziarele europene se mai ocupă însă pe larg şi de triumfalul act de naştere eliberat uriaşuluii proiect comun germano-franco-hispano-britanicAirbus 380. Koelner Stadtanzeiger crede că superavionul demonstrează succesul Uniunii Europene. Airbus, scrie ziarul, "ilustrează cât de bine funcţionează cadrul" creat prin edificarea pieţii interne, uniformizarea regulilor privind concurenţa şi introducerea monedei unice. "Europa", scrie ziarul, "trebuie să-şi concentreze potenţialul şi să gândească european, găsind bunăoară nu doar în tehnica spaţială ci şi în cea informaţională replici la programe americane de tipul Windows, produs de Microsoft, sau iPod, creat de Apple". Frankfurter Allgemeine Zeitung Zeitung nu-şi poate ascunde scepticismul iscat de avionul superlativelor, şi de prezumtiva istorie de succes a politicii industriale europene. Deplângând deopotrivă renaşterea dirijismului economic favorizat de unele din marile state europene, în frunte cu Franţa, şi îmuierea concomitentă a pactului de stabilitate monetară, ziarul aminteşte că Airbus n-ar fi putut exista fără masive subvenţii de stat, menite să echilibreze susţinerea firmei Boeing de către guvernul şi armata americană. Dar, citim în continuare, "preşedintele Franţei Chirac, a mai făcut un pas înainte. Obişnuit cu planificarea franceză, Chirac a înfiinţat o agenţie de stat pentru inovaţie şi industrie, spre a umple cu viaţă, până la summitul UE din martie, aşa-numita strategie de la Lisabona. Resuscitării credinţei în capacitatea de planificare economică a statului i se potriveşte ca atare de minune faptul că, simultan cu ceremonia prilejuită de Airbus la Toulouse la Bruxelles erau purtate spre locul lor de veci defunctele resturi ale pactului european de statbilitate economică” (prevăzând limitarea la maximum 3 procente din PIB a deficitielor bugetare ale unui stat membru în Uniunea Europeană). Sub pretextul susţinerii noilor campioni europeni şi spre paguba liberului schimb, vor cădea în curând şi ultimele bariere din calea subvenţionărilor şi contractării de noi datorii publice” regretă cotidianul din Frankfurt.

Ziarele, între care Neue Zuercher Zeitung şi Sueddeutsche Zeitung se mai ocupă intens de revenirea în parlamentul olandez, sub o pază pe cât de severă, pe atât de enormă, a deputatei Hirsi Ali. De origine somaleză, parlamentara fusese evacuată şi ţinută într-un loc secret timp de două luni, de teama unui nou atentat islamist de felul celui care i-a căzut victimă regizorul Theo Van Gogh. Intr-un film al cineastului olandez, Hirsi Ali denunţase extremsimul islamic şi în special violenţa musulmană exercitată asupra femeilor. In context, Die Welt din Berlin reliefează că "o deputată care nu mai poate apărea în parlament spre a-şi face datoria de a-şi reprezenta poporul nu mai e ceea ce ar trebui să fie". Acest episod "relevă clivajul" profund apărut în liberala societate olandeză. Acest clivaj, scrie ziarul, "nu desparte atât imigraţia musulmană din ţară de restul creştin al naţiunii cât pe acei olandezi care mai pledează, politic corect, în favoarea societăţii multiculturale, de oamenii care au curajul să se confrunte cu noile realităţi.

Despre realism şi idealism ne vorbeşte în acelaşi ziar şi un articol recomandându-ne "Să învăţăm de la Reagan". Articolul scoate în evidenţă discrepanţele ivite între America şi Europa occidentală pe tema celei mai adecvate politici faţă de Iran, şi observă că în această chestiune s-ar fi inversat rolurile tradiţionale, americanii devenind "idealiştii, în timp ce europenii au preluat partitura pragmaticilor". Cele două lumi s-au despărţit după sfârşitul războiului rece şi interpetează diferit ameninţarea nucleară din partea Iranului, care, potrivit SUA încearcă probabil să profite de negocierile cu puterile europene, spre a-şi desăvârşi construcţia de arme de distrugere în masă. Intru depăşirea divergeneţelor dintre americani şi vesteuropeni, articolul evocă experienţa administraţiei Reagan, care "a început prin a califica Uniunea Sovietică drept împărăţie a răului, înainte de a amorsa ample negocieri cu Moscova". Autoarea se întreabă în Die Welt, dacă nu cumva memoria acestei experienţe n-ar putea funcţia ca o nouă punte transatlantică.

In schimb Daily Telegraph din Londra consideră că noua şefă a diplomaţiei americane Condoleezza Rice nu este de fel săptânită de vreo ideologie, ci dimpotrivă, ”manifestă mai degrabă realism, deşi poziţia ei se deosebeşte de pragmatismul diplomaţiei clasice a unui Henry Kissinger". Noua şefă a departamentului de stat consideră că "atât omenia cât şi interesele de securitate ale SUA obligă America să promoveze pretutindeni democraţia şi să lichideze tiraniile oriunde s-ar găsi. Condy Rice”, adaugă ziarul, ar fi devenit astfel "marea preoteasă a doctrinei Bush".

O serie de comentatori, în special de stânga, bunăoră de la ziarul german Sueddeutsche Zeitung, se arată alarmaţi de evenutalitatea unui război cu Iranul pentru înlăturarea riscurilor prezentate de armele atomice intrate în posesia regimului de la Teheran. Tagesspiegel din Berlin pleacă de la premiza că "atât SUA cât şi Israelul elaborează de mai multă vreme planuri operative" de înlăturare a instalaţiilor nucelare iraniene. Or, "Bush nu glumeşte când afirmă că-şi păstrează deschise toate opţiunile. Declaraţia preşedintelui face parte din strategia biciului şi zăhărelului aplicată de americani şi de europeni faţă de iranieni în cursul anului trecut. SUA le tot arată bâta mulahilor, pentru ca islamiştii de la Teheran să cedeze în negocierile lor cu europenii”. Cu toate acestea, potrivit ziarului berlinez, prea puţine argumente ar pleda, chiar din unghiul Washingtonului, în favoarea unei operaţiuni militare, fiindcă ar exista "alte metode de a le băga minţile în cap fundamentaliştilor musulmani persani, precum de pildă sancţiunile economice". Ele ar fi de preferat devreme ce "reacţia Teheranului la un atac ar fi imprevizibilă", mai opinează Tagesspiegel.

In ce-l priveşte, ziarul conservator francez Le Figaro pune punctul pe i, admiţând că "preşedintele Bush şi-a ţinut promisiunea" făcută la preluarea puterii în anul 2000, când a făgăduit "să restituie Americii prestigiul şi autoritatea pierdute sub administraţia Clinton".