1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

E.On-Ruhrgas nu renunţă la afacerile din Rusia

Alina Kühnel21 ianuarie 2005

În ciuda controversatei licitării a concernului Yukos de către conducerea de la Kremlin, germanii sunt decişi să îşi intensifice angajamentul în Rusia. “Suntem convinşi că politica preşedintelui Putin este bună şi că procesul de reformă nu mai poate fi stopat, chiar dacă, precum în toate sistemele supuse reformei, există şi greşeli sau întârzieri”, a declarat ieri presei germane, preşedintele Ruhrgas, Burckhard Bergmann.

https://p.dw.com/p/B2Tt
E.On-Ruhrgas sunt decise să investească mai mult în Rusia.
E.On-Ruhrgas sunt decise să investească mai mult în Rusia.Imagine: AP

Bergmann este, de altfel, singurul cetăţean străin care face parte din consiliul de administraţie al Gazprom, concern cu capital majoritar de stat. În mod indirect, Gazporm, va prelua de altfel cel mai profitabil segment de extracţie din Yukos. Reamintim că patronul concernului Yukos a deranjat autorităţile de la Kremlin, prin ambiţii politice, şi se află acum în închisoare, condamnat fiind în urma unui proces intens criticat de opinia publică internaţională. Germanii rămân însă aliaţii guvernului de la Kremlin. Atitudinea Cabinetului Schröder faţă de proiectele EOn în Rusia este exterm de benefică, a mai spus preşedintele Ruhrgas. În prezent, peste un sfert din alimentarea cu gaz a ţărilor Occidentale este asigurată de Rusia. Această rată va creşte semnificativ în următorii ani, cred experţii.