1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Epidemia de gripă şi metehnele României

27 mai 2009

Oscilând între declaraţiile echilibrate ale Ministerului Sănătăţii şi tonul alarmist al reporterilor, cetăţeanul român încearcă să-şi păstreze calmul şi să urmeze indicaţiile autorităţilor. Asta dacă poate să o facă...

https://p.dw.com/p/HyKc
Virusul gripei porcineImagine: picture-alliance/ dpa

Anunţarea apariţiei în România a primului caz de gripă porcină este în acest moment pe majoritatea ecranelor. Oscilând între declaraţiile echilibrate ale reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii şi tonul alarmist al reporterilor de pe teren, cetăţeanul român încearcă să-şi păstreze calmul şi să urmeze indicaţiile autorităţilor.

Desigur că suntem foarte departe de virusurile atroce fabricate de scenariile hollywoodiene, iar de la ultima pandemie importantă de gripă s-au scurs 90 de ani. Epidemiologii sunt astăzi mai pregătiţi ca oricând pentru a face faţă unui virus cum este H1N1, iar specialiştii români nu fac excepţie. Dar dincolo de puterea medicinei moderne, în cazul unui virus înalt contagios este esenţială capacitatea populaţiei de a-şi schimba tiparele comportamentale în funcţie de recomandările specialiştilor. Se pune însă o întrebare simplă: voinţă există, dar există şi putinţă?

Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, precizează de câte ori are ocazia că cea mai eficientă prevenţie constă în intensificarea măsurilor de igienă personale. Ministrul recomandă spălarea cu săpun pe mâini o dată la fiecare 60 de minute. Nu putem şti ce priză la public va avea această recomandare, în condiţiile în care statisticile Institutului de Sănătate Publică Bucureşti menţionează că România se află pe ultimul loc în Europa în privinţa consumului de săpun. Mai mult, există încă oraşe cu peste 300.000 de locuitori în care întreruperile alimentării cu apă a populaţiei sunt frecvente, ajungând să dureze chiar şi 24 ore.

O altă recomandare a Ministerului Sănătăţii este evitarea locurilor aglomerate. Metroul bucureştean este unul dintre cele mai folosite mijloace de transport din capitala României ori, în condiţiile în care intervalul de circulaţie al trenurilor este între 6 şi 10 minute, staţiile se aglomerează foarte frecvent. Transportul la suprafaţă suferă de aceleaşi defecte, singura variantă de evitare a aglomeraţiei fiind statul acasă.

Prezentarea imediată în faţa medicului de familie este cea de-a treia măsură importantă recomandată de minister pentru combatarea unei epidemii de gripă porcină. Dar lipsa de eficienţă specifică lanţului medical românesc ca şi obişnuinţa bolnavului român de a amâna un consult de specialitate transformă şi această recomandare într-o formă fără conţinut.

Obişnuinţa este a doua natură a omului, iar omul român s-a obişnuit atât de mult cu disfuncţionalităţile de structură ale societăţii în care trăieşte, încât le mai observă doar în situaţii limită. Recomandările Ministerului Sănătăţii sunt menite a preîntâmpina o astfel de situaţie limită, dar statul român nu creează condiţiile necesare aplicării acestor măsuri. Chiar şi când este vorba de respectarea unor recomandări simple, lucrurile sunt lăsate la voia întâmplării.

Autor: Vlad Mixich
Redactor: Alina Kühnel