1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Epidemia de holeră se răspândeşte rapid în Haiti

15 noiembrie 2010

ONU a lansat vinerea trecută un apel de ajutorare a statului Haiti, afectat de o epidemie de holeră. Statele membre ale ONU sunt chemate să pună la dispoziţia statului caraibian 120 de milioane de euro.

https://p.dw.com/p/Q8gA
Imagine: AP

În Cité Soleil, un cartier al săracilor din nordul capitalei Port au Prince, locuitorii se plâng că au fost abandonaţi de autorităţi. Ei spun că guvernul nu este capabil să combată eficient epidemia de holeră. În Cité Soleil trăiesc oficial 400.000 de oameni, dar de numărat nu i-a numărat nimeni niciodată. Ei trăiesc în cocioabe dărăpănate, înjghebate din lemn şi tablă, carton şi plastic. Canalizare nu există, mirosul este pretutindeni înţepător. În spitalul Wharf Jeremie, al ordinului franciscan, sunt internaţi tot mai mulţi bolnavi. Mulţi dintre ei sunt atât de slăbiţi, încât nu se mai pot ţine pe picioare, povesteşte Marcela, soră de caritate. "Aici sunt foarte mulţi bolnavi. Nu ştim însă precis dacă e vorba de holeră, fiindcă nu putem verifica. În orice caz, pacienţii manifestă simptome tipice: Diaree şi stări de vomă. Numai ieri au decedat şase pacienţi."

Epidemia se extinde în capitala haitiană, în ciuda faptului că aprovizionarea celor mai bine de două milioane de locuitori este relativ bună. De la devastatorul cutremur, numeroase organizaţii umanitare sunt prezente în zonă, oferind oamenilor alimente, produse de primă necesitate şi mai ales apă potabilă. În plus, organizaţiile umanitare s-au pregătit pentru izbucnirea unei epidemii după ce primele cazuri fuseseră consemnate cu trei săptămâni în urmă în regiunea Artibonite. Organizaţiile au avut timp să-i informeze pe locuitorii capitalei cu privire la pericolul ce-i pândeşte şi la măsurile profilactice optime. Federico Motka, din partea programului de alimentaţie al ONU a declarat: "Nu există panică. Oamenii ştiu deja că holera există. Am desfăşurat o intensă campanie de informare prin presă, radio. În consecinţă oamenii au ştiut multe despre această maladie, înaintea înmulţirii cazurilor de înbolnăvire în Port au Prince."

Nu este clar câte cazuri de holeră există deja. Guvernul a numărat mai bine de 14.000 de înbolnăviri şi aproximativ 900 de decese. Cu toate acestea, organizaţiile umanitare sunt de părere că numărul real este mult mai mare, mai ales că epidemia afectează şase din cele 10 provincii ale ţării. Asistenţa medicală trebuie înbunătăţită mai ales în mediul rural, consideră Julie Schindall, colaboratoare a organizaţiei caritative Oxfam.

"Este nevoie de ajutor mai ales în afara capitalei Port au Prince. Acolo este nevoie de apă potabilă şi de medicamente şi echipament medical. Trebuie să vedem în ce măsură putem acoperi aceste nevoi."

În provincii, tot mai mulţi politicieni solicită amânarea alegerilor prezidenţiale, programate să se desfăşoare pe 28 noiembrie. Autoritatea electorală insistă încă în favoarea respectării calendarului, dar totul depinde de modul în care va evolua epidemia de holeră.

Autor: Martin Polansky/ Ioachim Alexandru
Redactor: Medana Weident