Era incertitudinii

Cu doar cîteva zile înainte de a-şi da obştescul sfîrşit, răpus de o lungă şi necruţătoare boală, Tony Judt oferea revistei germane DIE ZEIT un amplu interviu în care, între altele, pleda pentru o perspectivă etică asupa lumii. Nu a fost singura voce care striga în pustie.

Dar cum scripta manet, Judt a lăsat şi un testament, o carte care poate deopotrivă trece, cum de altfel autorul afirmă explicit, drept un ghid pentru dezorientaţi. Implicit, scrierea promite să fie o diagnoză a prezentului, un avertisment şi o profeţie.

Inaintea lansării oficiale în librării a acestei ultime cărţi a controversatului istoric, intitulată „Ţării nu îi merge bine”, editura Hanser a publicat în spaţiul digital prefaţa autorului. Textul îi rezervă cititorului critic şi lucid amara satisfacţie de a-şi vedea confirmate bună parte din bănuielile şi temerile ce-l macină.

Ceva este fundamental fals în felul şi modul în care trăim. Dacă societatea noastră mai are cumva un ţel, acela nu este decît fuga după profit. Ştim cît costă lucrurile, dar nu ştim cît valorează ele.

Judt nu este un paseist, nu crede că vremurile care au trecut au fost mai bune decît prezentul. El atrage doar atenţia că dacă nimic nu se va schimba, nici măcar după criza financiară din 2008, catastrofele spre care omenirea se îndreaptă vor fi şi mai mari. Trecutul pare însă a legitima pesimismul autorului, încredinţat că doar în anii 20 ai secolului trecut, tineretul şi omenirea au mai fost într-atît de lipsite de idealuri şi au resimţit într-atît de acut vidul existenţial, precum se întîmplă acum.

Pînă şi spectrul politic şi-a pierdut clasicele demarcaţii, făcînd irelevante unele deosebiri între liberalism, social democraţie şi conservatorism.Trăim în era incertitudinilor: economice, fizice, politice, iar incertitudinile, nesiguranţa trezesc temeri, teama de schimbări, de declinul social, teama de străini, de o lume alienată, temeri care laolaltă erodează fundamentul societăţii civile şi anume, încrederea în celălalt.

Tony Judt constată că fiecare schimbare generează nelinişti. Una din dovezi este dezechilibrarea unor democraţii sub ameninţarea spectrului terorismului, ermetizarea societăţii deschise, constrînsă să sacrifice libertatea pe altarul securităţii. Pledoaria finală a lui Tony Judt, în textul prefeţei la ultima sa carte este în favoarea unei redefiniri a rolului statului. Dacă nu o vom face noi, o vor face alţii, noi fiind, se subînţelege, intelectualii angajaţi politic a căror reîntoarcere pe scena istoriei Judt o proorocea în penultima sa scriere, intitulată „Uitatul secol XX”.

Cît despre ultima sa carte, destinată explicit tinerilor, ea îşi are originile într-un articol scris pentru New York Review of Books, în 2009, eseu care a stîrnit numeroase comentarii, reflecţii şi sugestii. Tony Judt citează în final una dintre ele: Remarcabil în ceea ce spuneţi nu este atît conţinutul, cît forma. Vorbiţi despre mînia pe care v-o stîrneşte pasivitatea noastră politică. Ne cereţi să abandonăm modul economist de gîndire şi să revenim la dezbaterea politică fundamentată etic. Nimeni nu mai vorbeşte astfel. Or, tocmai fiindcă nimeni nu mai vorbeşte aşa, mărturiseşte Tony Judt, s-a simţit chemat să scrie această carte.

Iar dacă, într-adevăr, uneori cheia viitorului se află în trecutul nu prea îndepărtat, atunci această ultimă carte a lui Tony Judt, aşa cum prefaţa o anticipează, nu este nici anacronică şi nici banală.

Autor: Rodica Binder
Redactor: Robert Schwartz