Erori vechi şi confuzii recente

Premierul Victor Ponta a explicat că prin refuzul de a semna decretele de decorare a fostei conduceri a ICR şi, respectiv, a şefului STS a dorit să pună în evidenţă faptul că decoraţiile trebuie acordate pentru merite importante aduse statului român, şi nu unui lider politic (Agerpres). Primul-ministru a adăugat însă că va respecta decizia Curţii Constituţionale.

Precizarea finală era inutilă, căci respectarea deciziilor Curţii este de la sine înţeleasă. Dacă a ţinut să o facă este mai mult pentru că bănuieşte că această decizie o să-i fie defavorabilă. Premierul a vorbit ca un om care părea să ştie de la bun început că nu poate avea succes.

Premierul nu şi-a schimbat aşadar poziţia, dar anumite detalii noi sunt interesante. Nicio clipă nu a pronunţat numele lui Horia-Roman Patapievici sau a Taniei Radu, ci doar al lui Mircea Mihăieş. În primul rând pentru că dăduse greş anul trecut atunci când anunţa implicarea fostului preşedinte ICR în afaceri imobiliare. Denunţat ca oportunist veros, H. R. Patapievici s-a dovedit un militant dezinteresat pentru conservarea patrimoniului cultural de la Roşia Montana. Aşadar, exact pe dos. În al doilea rând, premierul nu îşi permite să conteste meritele intelectuale ale fostului preşedinte ICR atunci când ele sunt recunoscute şi de intelectuali cu poziţie de prestigiu în PSD aşa cum este Răzvan Theodorescu. În al treilea rând aşa-numitele atacuri antiromâneşti ale autorului scrisorilor către Alexandru Paleologu sunt invenţia lui C.T. Popescu, care l-a atacat fără menajamente şi pe Victor Ponta. Ca să susţină cu toată gura ideea antiromânismului, ar trebui să-l cheme în sprijin pe ziaristul de la Gândul, ceea ce pare nevonvenabil.

Mai simplu a părut să fie atacul la adresa lui Mircea Mihăieş dintr-un motiv care a rămas nespus până la capăt. Lumea îşi mai aminteşte probabil articolele acestuia publicate în România literară şi mai ales unul dedicat pensionarilor, descrişi ca o categorie politică negativă prin înclinaţiile ei regresive. Dacă în cazul lui H. R. Patapievici ar fi disproporţionat să-l cheme ca martor pe C.T. Popescu, în cazul lui Mihăieş ar putea însă invoca o sentinţă a CNCD care îl găsise vinovat pe scriitor de idei discriminatoare. Aşadar fără să o spună direct, Victor Ponta într-acolo bate atunci când îşi reiterează acuzaţiile de fascism.

Am scris în mai multe rânduri că CNCD, cuprins de exces de zel, a greşit, dar astăzi e mai evident ca oricând ce efecte poate avea o mică, în aparenţă, eroare. Premierul, şi oricine altcineva, poate invoca în susţinerea acuzaţiilor sale o decizie oficială a unui organism al statului. Nu duce nicăieri nici această linie de argumentare, dar creează iluzia îndreptăţirii şi întreţine confuziile.