Esenţa conflictului din Orientul Mijlociu

Înalta vizită şi atentatul terorist comis în timpul ei reflectă împreună dimensiunile conflictului din Orientul Apropiat şi Mijlociu.

Cu doar câteva săptămâni în urmă, cancelarul Angela Merkel exprima în termeni fără echivoc, în parlamentul de la Ierusalim, hotărârea Germaniei de a susţine statul evreu. Alocuţiunea ei, marcând 60 de ani de la înfiinţarea lui abordase nu doar speciala răspundere istorică generată de Holocaust. In egală măsură, cancelarul s-a referit la realizările politice majore şi la performanţele ştiinţifice, economice şi culturale ieşite din comun ale acestui stat obţinute în răstimpul celor 6 decenii, precum şi provocările majore şi ameninţările care confruntă Ţara Sfântă în prezent.

Ca şi Merkel înaintea sa, preşedintele american George Bush a ţinut, în cea de-a doua sa vizită efectuată în Israel să scoată în evidenţă comunitatea de valori israeliano-americană. Din ambele discursuri a reieşit clar admiraţia celor doi lideri occidentali pentru Israel şi raţiunea pentru care, dincolo de orice afinităţi ori catastrofe istorice, ţările lor insistă să-şi exprime sprijinul pentru statul evreu şi să dorească intensificarea cooperării cu el. E vorba în esenţă de caracterul democratic al statului evreu, care, conform preşedintelui american „constituie de 6 decenii încoace temeiul speranţei într-o schimbare democratică a întregului Orient Apropiat şi Mijlociu”.

Or, tirul de rachete lansat asupra centrului comercial israelian din Aşkelon în cursul prezenţei la Ierusalim a şefului administraţiei americane ilustrează clar în ce anume constă esenţa conflictului israeliano-arab. E vorba, în speţă de proiectele politice şi culturale diferite ale majorităţii israeliene, pe de o parte, şi ale grupărilor palestiniene, arabe şi musulmane, care continuă să refuze categoric orice acord de pace şi orice recunoaştere a statului evreu, mizînd în schimb pe violenţă.

Cu puţin înaintea exploziei rachetei palestiniene în centrul comercial israelian, liderul grupării extremiste islamice, Hamas, care, susţinută de Iran, controlează fâşia Gaza a declarat că, „vizita lui Bush este inacceptabilă”. Atât el, cât şi preşedintele Ahmadinedjad, liderul regimului iranian care sponsorizează grupările extremiste Hamas şi Hezbullah, şi-au manifestat speranţa în proxima lichidare a statului evreu. Statul sionist ar fi „pe moarte”, a opinat liderul de la Teheran.

In context, nu este deloc întâmplător faptul că Iranul este o teocraţie, care, ca şi dictatorialul regim sirian susţine mişcări totalitare, profund şi irevocabil antidemocratice. Din acest unghi, declaraţiile rostite de Bush în Israel sunt edificatoare. Preşedintele american nu s-a mulţumit să-şi evoce convingerile creştine, spunînd că, pentru el, „Ţara Sfântă este un loc foarte special”, iar poporul israelian, „prietenii săi apropiaţi”. Fiindcă şi Bush ştie că, dincolo de falia religioasă despărţind taberele angrenate în conflictul israeliano-arab, se cască, ameninţător, clivajul politic, prăpastia dintre opţiunea în favoarea democraţiei şi cea pentru totalitarism. „Am construit o alianţă durabilă, spre a ne ridica împotriva tiranilor şi teroriştilor”, a precizat Bush în Israel. Ceea ce descrie succint situaţia de fapt.