1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Este islamul parte integrantă a Germaniei?

6 octombrie 2010

Sub acest titlul, cotidianul elveţian de limbă germană Neue Zürcher Zeitung, aduce în discuţie un subiect intens dezbătută în aceste zile în Republica Federală.

https://p.dw.com/p/PWir
Preşedintele Christian Wulff la festivitatea dedicată împlinirii a două decenii de la reunificarea GermanieiImagine: dapd

Aprecierea făcută de preşedintele Germaniei, Christian Wulff, în discursul rostit pe 3 octombrie, cu prilejul Zilei Unităţii Germane, a dat naştere la puternice controverse în Republica Federală. Ziarul din Zürich subliniază că "mai ales în rândul formaţiunilor conservatoare, această declaraţie a încins spiritele".

"Cine şi-ar fi imaginat că o astfel de formulare corectă politic ar putea declanşa astfel de reacţii", mai citim în Neue Zürcher Zeitung, care aminteşte, în context, şi de rezultatul unui sondaj efectuat după cuvântarea lui Christian Wulff. Potrivit acestui sondaj două treimi dintre germani nu împărtăşesc opinia preşedintelui.

Reacţii au venit de astă dată şi din partea Bisericii Catolice, care atrage atenţia că "Germania este pe mai departe marcată de tradiţia creştină şi că musulmanii care trăiesc în Republica Federală ar trebui să respecte cultura majorităţii".

Tot pe prima sa pagină, Frankfurter Allgemeine Zeitung îşi opreşte atenţia asupra criticilor venite din partea Uniunii Creştin-Sociale din Bavaria, CSU. Unul din liderii formaţiunii, Hans-Peter Friedrich, a precizat cu tărie că "nu subscrie la aprecierea lui Wulff" şi că determinantă în Germania este "tradiţia occidentală iudeo-creştină şi nu cea islamică".

"Pericolul pe care îl reprezintă islamiştii germani" titrează Die Welt astăzi, cu referire la uciderea a opt terorişti în timpul unui atac cu rachetă lansat de armata americană în nordvestul Pakistanului. Potrivit serviciilor secrete, teroriştii ar fi aparţinut unei celule islamiste din Hamburg.

"Export german de terorism" îşi intitulează acelaşi cotidian berlinez comentariul, revenind şi asupra discursului preşedintelui federal Wulff: "Teroriştii islamişti crescuţi în Europa, care pot circula liber în ţările occidentale în baza paşaportului lor european sunt coşmarul serviciilor secrete, cele americane avertizând deja de multă vreme asupra acestui pericol."

Die Welt

aminteşte că Germania pare a fi devenit, potrivit unor studii, după Marea Britanie, ţara occidentală în care sunt recrutaţi cei mai mulţi extremişti islamişti. "Dacă e adevărat ce spune preşedintele Christian Wulff, anume că islamul e parte a Germaniei, atunci şi această mică minoritate de islamişti fanatici germani este produsul societăţii noastre, aşa cum au fost cândva teroriştii RAF". Ziarul din Berlin pledează pentru o combatere mai eficientă a acestui fenomen de către autorităţile germane.

Cotidianul austriac Der Standard îşi informează cititorii asupra protestelor profesorilor români contra măsurilor de austeritate adoptate de guvernul de la Bucureşti. Iar El Pais din Madrid salută eşuarea tentativei Berlinului de a impune sancţiuni dure contra ţărilor care încalcă prevederile pactului de stabilitate monetară.

Autor: Medana Weident
Redactor: Petre M. Iancu