Este oare posibilă prevenirea cataclismelor naturale?

Oricît de macabră ar fi constatarea ea se impune de la sine : după megaseismul din Oceanul Indian şi după ce vestea dimensiunilor catastrofei umane şi materiale pe care acesta le-a pricinuit a făcut înconjurul lumii, s-au făcut auzite imediat vocile experţilor, opiniile potrivit cărora totul ar fi putut fi preîntîmpinat dacă...în Oceanul Indian ar fi existat un sistem de prealertă cum este cel din Pacific. Australienii au mers într-atît de departe, mizînd pe infailibilitatea unui astfel de sistem,

încît au reiterat impresia că nenumăratele lor avertismente adresate regiunilor care urmau să fie afectate de valul declanşat de seismul din dreptul insulei Sumatra - nu au fost pur şi simplu recepţionate!

Or, în contrast cu hecatomba de pe ţărmurile Oceanului Indian astfel de afirmaţii academice par de-a dreptul cinice iar discuţiile sunt oricum sterile într-un moment în care imperativul major este salvarea supravieţuitorilor, preîntîmpinarea izbucnirii unor molime, concertarea măsurilor internaţionale de ajutor , elaborarea unei logistici adecvate. Acestea au fost de altfel ideile asupra cărora reprezentanţii guvernului german, inclusiv cancelarul Schroder care şi-a întrerupt vacanţa pentru a participa la reuniunile comitetului de criză, au insitat în primul rînd .Si bine au făcut.

Revenind la problema prealertei - în eventualitatea că ar fi putut fi posibilă - ea ar fi fost oricum tardivă pentru unele regiuni.Si cum s-ar fi putut oare pune la adăpost în cel mai scurt răstimp locuitorii atolurilor situate la doar cîţiva metri deasupra nivelului mării, cînd valul ucigaş atinge o înălţime de peste zece metri şi înaintează cu o viteză de peste 800 km pe oră. Intrebările de acest fel nu-şi pot afla un răspuns de azi pe mîine.Si nici ideea eficienţei unui sistem de prealertă în cadrul seismelor nu se susţine întru totul mari comunităţi umane , mari aglomerări urbane s-au înălţat tocmai în regiuni pericilitate.Este suficient să amintim cazul Japoniei sau al megalopolisului San Francisco.Chiar atunci cînd unele aşezări sunt complet distruse de un cataclism cum a fost cazul oraşului iranian Bam , un adevărat vestigiu istoric, oamenii îşi reclădesc locuinţele pe ruinele celor vechi. Există legături sentimentale dar şi economice care-i leagă pe semenii noştri de anumite regiuni şi este greu de crezut că după cataclismul abătut pe 26 decembrie asupra coastelor ţinuturilor din zona Oceanului Indian acestea vor rămîne pustii. Evident, aceste fenomene nu mai au nimic de-a face cu logica prevenţiei ci cu o caracteristică a firii umane aceea de a refula primejdiile trecute dar şi a celeia viitoare. Îi împiedică oare pe locuitorii oraşului Instanbul să-şi trăiască liniştit viaţa mai departe proorocirea seismologilor conform căreia metropola la răspîntie de drum între Europa şi Asia va fi făcută una cu pămîntul peste cîteva decenii?Îşi părăsesc din pricina acestor prevederi oamenii locuinţele şi locurile de muncă?

In Iran - o ţară scuturată frecvent de cutremure există un sistem de prealertă pentru capitala Teheran - dar a muta sediul guvernului în altă parte ar stîrni populaţiei şi senzaţia că cei mari ştiu totdeauna a se pune la adăpost în faţa relelor acestei lumi. Dacă oamenii sunt îndeobşte neputinicioşi în faţa calamităţilor naturale, ei pot trage totuşi unele învăţăminte.Intre altele, de a se pregăti să facă faţă unor noi nenorociri, de a se organiza în caz de nevoie, de a miza pe solidaritatea umană şi pe capacitatea logistică a unor organisme şi organizaţii guvernamentale sau non guvernamentale, statale sau internaţionale de a interveni în favoarea celor năpăstuiţi. Acest imperativ se adresează poate mai ales ţărilor lumii a treia dar înfăptuirea lui implică neapărat angajamentul statelor industrializate .