Este preşedintele Iranului un caz pentru psihiatri?

Preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinedjad pare a-şi fi pierdut uzul raţiunii, anunţând la conferinţa anti-israeliană de la Teheran că: „Israelul trebuie şters de pe hartă”. Dacă revoluţionarul Khomeini a cerut asta, atunci el, Ahmadinedjad, îşi poate imagina existenţa unei lumi fără Statele Unite şi Israel. Statele Unite ale Americii şi Israelul susţin că Iranul îşi arată astfel din nou adevărata faţă şi că se impun măsuri pentru a evita orice pericol din partea Teheranului. Nici în Europa reacţiile nu s-au lăsat aşteptate: spectrul lor cuprinde afirmaţii de genul „absolut neaceptabile” până la „profund îngrijorătoare”.

Mai poate fi însă cineva surprins de un asemenea atac virulent la adresa Israelului? Practic nu, pentru că înverşunata adversitate şi respingerea guvernului israelian este încă din vremea lui Khomeini parte integrală a politicii Teheranului. Cu toate că asemenea atacuri dure nu au mai fost lansate de mult. Dar, chiar şi sub conducerea fostului preşedinte Muhamad Khatami, ministrul de externe de atunci, Kharazzi a afirmat în nenumărate rânduri că Israelul nu este un stat de drept şi că nu ar trebui să fie recunoscut.

Ahmadinejad a făcut acum un pas înainte în direcţia ştiută. Dar un pas înapoi, la zilele de început ale revoluţiei, pe când fanatismul definea politică externă a Iranului. Este în natura fanaticilor să vorbească şi să acţioneze fără a ţine seama de urmările pe care le pot avea ieşirile lor la rampă. Ei se cred îndreptăţiţi. La fel cum şi Iranul s-a considerat îndreptăţit să distribuie la Târgul de carte de la Frankfurt broşuri antisemite.

O zodie rea pentru mandatul noului Preşedinte. Un moment mai puţin prielnic pentru asemenea provocări ar fi fost greu de găsit. Iranul continuă să fie supus presiunilor exercitate de Statele Unite şi Europa în chestiunea programului nuclear al Teheranului. Acuzaţiile privind fabricarea de armament nuclear au fost susţinute de majoritatea opiniei internaţionale şi cu greu s-au găsit câţiva specialişti care să ceară un proces corect din punct de vedere juridic pentru Iran. Teheranul a semnat tratatul de neproliferare a armelor nucleare şi dă asigurări că nu este interesat în producerea de arme nucleare, intenţionând să folosească energia atomică doar în scopuri paşnice .

Declaraţiile Teheranului ar putea fi credibile, dacă nu ar exista bănuielile privind producerea de armament nuclear. Şi aceste bănuieli sunt întărite acum: un stat care cere distrugerea altui stat, trebuie tratat cu multe rezerve şi reticenţă. Şi va fi mai mult decât complicat să ca Iranul să se bucure de sprijin din afara graniţelor sale.

Un asemenea comportament masochist ar fi, în mod normal, un caz pentru psihiatrie.