Estul îndepărtat al Europei

Bucureşti, Sofia, Ceanu Mare - ce altă imagine ar putea fi mai pregnantă, mai încărcată de sens decît cea pe care o oferă mica localitate transilvană care atrage asupră-şi atenţia cuvenită de fapt celor două capitale. Cu această constatare, pe care am tradus-o aproximativ, îşi începe Frank Nienhuysen comentariul. Ceanu Mare devine astfel punctul de pornire al unui excurs european, întreprins de cancelar, de la mormîntul părintelui său în capitalele celor două state candidate la Uniunea Europeană. Faptul că azi şi mîine cancelarul va elogia eforturile Bucureştiului şi ale Sofiei pe calea spre Uniunea Europeană în care cele două ţări sunt programate să-şi facă intrarea în 2007 ţine de rutină opinează autorul , menţionînd că la trei luni după primul val al extinderii nu mai există nici un dubiu asupra respectării termenului celui de-al doilea val. Intrebarea este alta - cît de departe poate înainta valul extinderii.Va cuprinde el Ucraina, apoi Belarus, Republica Moldova, chiar Rusia .

În loc de a oferi răspunsuri la aceste întrebări (lucru altminteri aproape imposibil) autorul are buna inspiraţie de a ilustra fiecare caz , orientîndu-se după principiul enunţat de Romano Prodi, preşedintele Comisiei Uniunii: Uniunea Europeană are nevoie în jurul ei de un cerc de prieteni. Prin urmare Ucraina ar trebui să fie un prieten. Numai că în timp ce România şi Bulgaria, de ani de zile şi-au făcut o deviză din principiile democraţiilor occidentale, conducerea Ucrainei întoarce spatele apusului, aliindu-se economic cu Rusia, Belarus şi Kazastan. Cît despre Belarus aceasta este locul de refugiu al ultimului dictator european, Lukaşenko. Iar micuţa Moldovă, cel mai sărac stat de pe continent, condusă de un preşedinte comunist, trăieşte în momentul de faţă o agravare alarmantă a conflictului cu regiunea separatistă Transnistria, locuită majoritar de ruşi şi ucraineni. Tiraspolul şi-a îngăduit suprema obrăznicie scrie ziaristul german de a tăia pur şi simplu curentul electric Republicii Moldova. Falia bunăstării ce separă Republica Moldova de restul Europei se va adînci şi mai mult cînd România vecină va fi hrănită de Bruxelles . Cît despre Rusia, relaţiile ei cu apusul s-au tulburat în ultima vreme. Sensibilităţile ruse au fost alimentate de faptul că Bruxelles-ul a integrat în rîndul noii sale politici de vecinătate şi state ca Albania sau Georgia.

S-ar putea argumenta că situaţia în Extremul Orient european este tulbure doar pentru moment: cînd Kucima, Lukaşenko, Voronin, nu vor mai fi la putere, aderarea acestor state la Europa se va face de la sine. Dar lucrurile nu sunt fireşte, într-atît de simple. Spre deosebire de ţările baltice sau de Bulgaria şi România aceşti noi vecini ai Uniunii Europene sunt în continuare marcaţi de componente identitare diferite, locuitorii lor sunt sfîşiaţi între tentaţiile apusului şi tradiţiile orientului. Uniunii Europene nu-i va fi uşor dar atenuarea discrepanţelor de nivel de trai între statele membre şi noii ei vecini, stă în propriul ei interes. Ea le va putea promite noilor vecini o cooperare economică mai puternică nu însă şi calitatea de membru al Uniunii. Dar ea va trebui să demonstreze acestora că procesul unei edificări consecvente a statului de drept a economiei de piaţă şi a societăţii civile în noile ţări membre este unul real. Această demonstraţie ar putea fi extrem de convingătoare pentru noii vecini prin reuşita României şi Bulgariei de a se integra. Dar în cele din urmă ca în toate cazurile depinde de Moscova, Kiev, Minsk sau Chişinău dacă vor accepta podul construit de Uniunea Europeană. De trecut vor trebui să-l treacă prin propriile lor forţe, conchide autorul articolului Frank Nienhuysen .