1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Euro-pokerul lui Vaclav Klaus continuă

12 octombrie 2009

Preşedintele ceh, Vaclav Klaus, blochează Tratatul de la Lisabona. Liderul de la Praga a plusat, chiar, suplimentându-şi pretenţiile. În fundalul scenei apar deja voci propunând soluţii de debarcare a şefului statului.

https://p.dw.com/p/K4Ts
Vaclav Klaus, ultimul obstacol în calea Tratatului de la LisabonaImagine: AP

Euro-surprizele nu mai contenesc din partea liderului ceh Vaclav Klaus. Vineri, cu ocazia vizitei la Praga a preşedintelui Parlamentului European Jerzy Buzek, Klaus a adus în discuţie un nou amendament, un fel de notă de subsol la textul Tratatului de la Lisabona.

"Ultimul nostru Guvern nu a negociat excepţiile de la Carta Drepturilor Fundamentale, incluse în Tratatul de la Lisabona. Spre deosebire de Polonia şi Marea Britanie, Cehia are nevoie de o clarificare în acest sens. Aceasta ne-ar garanta că decretele Benes nu pot fi anulate de Tratatul de la Lisabona".

Vaclav Klaus a vrut să exprime, de fapt, temerea faţă de revendicările germane în regiunea sudetă şi să capteze, astfel, bunăvoinţa susţinătorilor săi din tabăra naţionalistă. Decretele Benes sunt acel pachet legislativ prin care, după cel de-al doilea Război Mondial, au fost confiscate bunurile a milioane de germani alungaţi din Cehoslovacia.

Preşedintele Parlamentului European a încercat să liniştească spiritele, aruncând o lumină de optimism - chiar şi reţinut - asupra evoluţiilor de la Praga:

"Republica Cehă trebuie să decidă ca un stat independent. Nu ştim cum arată rezultatul însă lucrurile sunt, astăzi, mult mai clare decât erau acum câteva zile. Voi face totul pentru a găsi soluţia".

Vaclav Klaus Vertrag von Lissabon Gegner
Preşedintele ceh, în mijlocul unor demonstranţi anti-UE la PragaImagine: AP

Blocajul pe care îl provoacă preşedintele Klaus irită, însă, lumea, la Praga. Propunerea de vineri a fost o iniţiativă pe care şeful statului a luat-o de unul singur, a explicat ministrul de externe Jan Kohout.

În opinia parlamentarilor cehi, Klaus îşi depăşeşte atribuţiunile, mai ales că ambele Camere ale Parlamentului s-au pronunţat, deja, în favoarea tratatului european. Spre deosebire de politicieni, politologul Petr Robejsek priveşte evoluţiile mai detaşat:

""E datoria lui Klaus să semneze Tratatul de la Lisabona. Dacă nu ar face-o ar exista, la nivel european, şi un plan B - fără Klaus. Dar la Bruxelles sunt destul de mulţi lucizi care ştiu că semnătura lui Klaus e doar o chestiune de timp".

Un posibil plan B, nu neapărat cel vizat de Bruxelles şi invocat de Robejsek, caută, între timp, şi Parlamentul de la Praga.

Perseverenţa cu care Vaclav Klaus a găsit motive să nu ratifice Tratatul de la Lisabona a încins lumea politică de la Praga într-atât de tare, încât aceasta s-a pornit să identifice metodele legale de o posibilă debarcare a şefului statului.

Autori: Christina Janssen/Cristian Ştefănescu
Redactor: Petre Iancu