1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Europa de Est – creşteri economice record

Alina Kühnel20 aprilie 2004

Creşterea economică în Europa de Est depăşeşte, în al patrulea an consecutiv, indicele evoluţiei economice la nivel mondial.

https://p.dw.com/p/B2gE
Bulgaria - unul din multele proiecte sprijinite de BERD
Bulgaria - unul din multele proiecte sprijinite de BERD

Potrivit raportului suplimentar al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) pe 2003, creşterea economică în statele din fostul bloc comunist a atins cota de 5,6 la sută, comparativ cu cele 3,9 procente înregistrate în 2002. La nivel mondial indicele a atins doar 3,2 la sută.

BERD recomandă guvernelor din Polonia, Cehia, Ungaria şi Slovacia un control mai intens asupra politicii fiscale. România şi Bulgaria primesc fiecare câte o bilă neagră pentru deficitul de productivitate. Executivul de la Bucureşti trebuie să continue eforturile pentru reducerea permanentă a inflaţiei.

Petrolul şi aurul asigură Comunităţii Statelor Independente un loc de frunte în topul celor mai marcante evoluţii economice, cu o creştere de peste 7,5 procente la nivelul anului 2003. România a obţinut un remarcabil loc doi în acest clasament cu 4,9 la sută, în vreme ce statele din vestul Balcanilor au înregistrat evoluţii extrem de scăzute datorită secetei şi reducerii constante a ajutoarelor financiare din partea organizaţiilor internaţionale.

Dinamica economică şi creşterea ratei exporturilor în statele viitoare membre ale Uniunii Europene, sunt, în opinia celor de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare indicii clare asupra unei evoluţii continue a pieţei în zona central-sud-est Europeană. Un motiv de bucurie şi pentru Bursele Ocidentale, care aşteaptă cu nerăbdare primele tranzacţii de anvergură în noile state membre ale Uniunii Europene, conchide raportul menţionat.