Europa mea: Când râde şi germanul?

Se întâlnesc un danez, un italian, un olandez, un francez un belgian şi un britanic. Vorbesc despre Germania. Italianul spune: Întreaga mea viaţă am trăit sub guverne care nu au rezistat mai mult de şase luni. Olandezul spune la rândul său că ţara sa s-a aflat fără guvern aproape un an şi nu s-a întâmplat nimic, fiindcă statul este oricum apărat de rege. Francezul, care poartă un monolog nesfârşit, repetă propunerea preşedintelui său privind  un buget comun al UE şi îi învaţă pe ceilalţi cum ar putea fi îmbunătăţită viaţa fiecărui cetăţean european. El speră însă că Franţa va fi ajutată de vecini. Viziunea o avem noi francezii dar germanii o vor pune în practică, spune el. Dar mai întâi germanii trebuie să-şi formeze un guvern. În vocea francezului se amestecă bucuria dar şi disperarea.

Belgianul şopteşte că el nu vede o diferenţă între guvernul său şi guvernul Europei. Ambele se află la Bruxelles şi sunt pe cât de incapabile pe atât de invizibile. Iar britanicul, încântat mai mult sau mai puţin, îşi freacă mâinile şi îşi zice în secret că ar fi mai bine să nu existe la Berlin guvern decât să fie Londra obligată să plătească un preţ însemnat pentru Brexit.

Acest dialog imaginar între reprezentanţi ai naţiunilor europene este doar o variantă a ceea ce cred vecinii despre impasul, ba chiar luptele existente în politica germană.

Dacă stai să te gândeşti la situaţia în care a ajuns Germania...

Situaţia din Germania este percepută în mod diferit. Optimiştii tot repetă că nu s-a întâmplat nimic tragic, că nu există motiv de teamă sau panică. De la alegerile din 24 septembrie vor trece câteva luni până la formarea viitorului guvern german şi asta nu surprinde sau sperie pe nimeni în afara ţării. Mai ales în Europa se ajunge adesea într-o situaţie de pat după alegeri. Şi acesta este o nebunie politică absolut normală.

Aşa ceva se poate întâmpla atunci când au loc alegeri. Aşa s-a întâmplat în Scandinavia, unde guvernele minoritare nu sunt o raritate. Există şi coaliţii care par la prima vedere imposibile, dar care se realizează după luni de negocieri şi care ajung să dea rezultate. Aşa s-a întâmplat anul acesta în Olanda, aşa s-a întâmplat în Belgia cu trei ani în urmă, aşa se întâmplă mereu în alte regiuni ale continentului.

Problema este însă următoarea: Pesimiştii se află în imediata apropiere a motorului european. Ei se tem de un vid de putere, mai ales din cauza viziunilor lui Macron privind Europa, fiindcă executivul de la Berlin nu este decât parţial capabil de acţiune. Se adaugă de asemenea problema negocierilor cu britanicii şi riscurile globale cum ar fi războaiele, refugiaţii, terorismul islamist şi influenţa crescândă a dreptei naţionaliste în ţările europene. La toamnă vor avea loc alegeri europene. Bruxelles-ul are nevoie urgentă de reforme. Întârzierea acestora ar fi de rău augur pentru întregul continent, inclusiv Germania.

Acţiune, nu ezitare

Situaţia de pat din politica germană nu este comparabilă cu crizele existente în alte state membre ale UE. Ponderea celei mai mari puteri economice şi politice de pe continent este prea mare şi nu permite Germaniei să se îndrepte spre tărâmul experimentelor. Cine îi garantează unui german sau unui alt contribuabil european că bunăstarea sa este în continuare asigurată? Cu alte cuvinte, situaţia e de parcă managerii de la Daimler ar stopa fabricarea de automobile pentru a verifica dacă şi ultimul model aflat în producţie corespunde standardelor pe care le-au trasat. Poate să-şi permită politica aşa ceva? Politica germană în niciun caz!

Trebuie acţionat rapid. Germania este o ţară puternică şi prosperă. Iar Europa? Europa nu ştie de fapt ce se petrece în politica internă germană. Danezul, italianul, olandezul, francezul, belgialul şi britanicul precum şi ceilalţi râd probabil de teatrul politic din Berlin. Dar peste câteva luni situaţia s-ar putea prezenta cu totul altfel. Nici Berlinul nu ştie probabil ce va fi. Poate că până atunci şi germanul va sta şi va râde la masă împreună cu reprezentanţii celorlalte naţiuni europene.

Scriitorul şi ziaristul Beqë Cufaj s-a născut în 1970 la Decan, în sud-estul Kosovo şi a studiat literele la Priştina. Trăieşte împreună cu familia la Stuttgart. Între altele publică eseuri în cotidianele "Frankfurter Allgemeine Zeitung" şi "Neue Zürcher Zeitung". Ultimul său roman intitulat "projekt@party" a apărut la editura Secession Verlag.