Europa mea: Miza jocului

Când am venit la Berlin, în octombrie 1994, proaspăt absolventă a Universității din Tirana, cu visul de a deveni o intelectuală în spațiul de limbă germană, mă așteptam oarecum să trec printr-o transformare personală. Dar nu mi-am imaginat niciodată cât de mare va fi șocul cultural. Întâi m-a lovit frigul. Când la Mediterană era încă vară târzie, Berlinul avea deja temperaturi cu minus. M-am simțit aruncată în vâltoarea vieții, sau mai bine zis a aerului rece din Berlin, ”Die Berliner Luft”. Mi s-a spus că era vântul din est. Un vânt, în prezența căruia parfumurile și culorile nu rezistă, în fața căruia pălește până și moda. Pentru că frigul poate fi învins numai cu hanorace groase, fulare, căciuli și pulovere. Și cu teracote și beciuri pline cu cărbune, în clădiri, pe fațadele cărora încă se mai vedeau urmele gloanțelor din al doilea război mondial.

Dar Berlinul avea ceva, pentru care eram pregătită să înfrunt frigul sub toate formele lui. Pentru prima dată în viața mea am putut să mă mișc liber după căderea întunericului. Nimeni nu se întorcea după mine pe stradă, nimeni nu mă urmărea.

N-am mai avut parte de cuvinte obscene, de priviri nerușinate, de amenințări și de agresivitate sexuală din partea unor bărbați necunoscuți. Mă simțeam în siguranță chiar și la miezul nopții în metrou sau cu bicicleta prin parc. Nu mă intimidau bărbații cu putere – funcționari, polițiști, profesori. Și nici nu mai răspândea nimeni zvonuri defăimătoare la adresa ”onoarei” și a ”moralității” mele.

Dintr-o dată, am încetat să fiu un obiect viu al fanteziilor masculine! Ciudat. Exact opusul a ceea ce trăisem în anii 1980 și 1990 în Albania izolată comunistă și post-comunistă. Femeile tinere ca mine aveau liniște numai în siguranța oferită de propriii patru pereți și în cercurile apropiate de prieteni.

Viața sub un scut

De mici, fetele își pregăteau instrumentariul necesar pentru a putea supraviețui în acest mediu extrem de ostil: îmbrăcăminte decentă, expresie morocănoasă, privire agresiv-respingătoare, un slalom continuu, manipulare emoțională, limbaj duplicitar. Nu te lăsa dusă de nas, nu pune niciodată preț pe momente intime, respinge întotdeuna vehement orice acuzație. Era singurul mod în care puteai să te simți cât de cât validată în această lume dură, dominată de bărbați, cunoscută și sub denumirea de patriarhat. Era un război continuu între bărbați și femei. Numai o umilă frântură din potențialul tău creativ se putea dezvolta în aceste condiții. Era amenințător, apăsător, era foarte urât și foarte plictisitor.

A durat ani de zile până să pot avea încredere în libertatea din Germania. Până să uit, puțin câte puțin, de uneltele din instrumentarul meu și să dezvolt o atitudine relaxată, demnă și înțelegătoare față de bărbați. Până să pricep că o tânără nu are nevoie în această țară de un tată cunoscut, de un soț cu influență, de un unchi protector, de un frate cu mușchi sau de alți ”bodyguarzi” din familie ca să realizeze ceva. Ci doar de rațiune, inteligență emoțională și curaj civic. Pentru că aici concurența nu se construiește cu pumnii, ci prin limbaj și cunoaștere. La cele două din urmă lucrez temeinic de două decenii și sunt încă uimită cât de bine funționează.

Cea mai bună dintre lumi

Pentru noi, femeile, aceasta este cea mai bună dintre lumi. Iar o societate, în care femeile se simt bine și se pot mișca liber este prețuită de toți. Motivul, pentru care lumea secularizată este ca un magnet pentru mulți, mai ales penru tineri proveniți din societăți patriarhale, este mereu același: libertatea femeilor și respectul față de feminitate. Energia vitală a femeilor înfrumusețează lumea, o transformă într-un loc palpitant, colorat, un loc al bucuriei. O lume a creativității, hărniciei, determinării, curajului, măsurii și bunului simt, ușurinței și consolării, înțelepciunii, fidelității și seriozității tuturor surorilor, mamelor, prietenelor.

Când aud, în ultimul timp, de agresiuni repetate asupra femeilor, mă doare sufletul. Pentru că știu exact cum e și la ce pericole ne supunem, atunci când femeile sunt puse sub presiune și obligate să-și construiască scuturi. O astfel de viață nu mai merită trăită. Nu numai pentru femei, ci pentru toți membrii unei societăți.

Cum apărăm libertatea femeilor? Aceasta va fi o întrebare foarte importantă în anii ce vin, una politică și socială. O societate, care nu poate sau nu vrea să apere acel soft power prin hard power, este sortită pieirii culturale. Bunicile noastre au urcat odată pe baricade. Aș fi pregătită oricând pentru așa ceva. Miza este una dintre cele mai importante realizări ale occidentului.

Scriitoarea albaneză, Anila Wilms, trăiește din 1994 în Berlin. Primul său roman,"Das albanische Öl oder Mord auf der Straße des Nordens" (”Petrolul albanez sau crima de pe Strada Nordului”) a apărut în limba germană în anul 2012.

Autoare: Anila Wilms / Lavinia Pitu