1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Orbán, un test pentru conservatori

14 aprilie 2018

Spune-mi ce părere ai despre Orbán? Întrebarea existenţială care îi delimitează pe cuvincioşii conservatori de obtuzii populişti de dreapta, după cum crede Krsto Lazarevic.

https://p.dw.com/p/2w3LQ
 Krsto Lazarevic
Krsto LazarevicImagine: Privat

Aţi descoperit şi dumneavoastră gravele asemănări dintre Bavaria şi Ungaria? Ambele situate în Europa Centrală, de dimensiuni apropiate, cu acelaşi număr de locuitori. Se organizează alegeri, deşi se ştie în avans cine va câştiga. Politica şi economia merg, eufemistic vorbind, mână în mână.

Cu atâtea asemănări nu este de mirare că partidele de guvernământ, CSU şi Fidesz, au cele mai bune relaţii şi chiar teme similare în campania electorală. Închiderea graniţelor pentru refugiaţi şi accentuarea propriei identităţi naţionale pe spatele minorităţilor. Şeful grupului parlamentar al CSU, Alexander Dobrindt, nu a ratat ocazia de a-l felicita după victoria din alegeri pe Viktor Orbán pentru a-l său "program civic-conservator".

În anii trecuţi, acest program consta în aprovizionarea conturilor prietenilor lui Orbán cu bani europeni, în desfiinţarea democraţiei, în instigarea la ură faţă de UE şi minorităţi ca şi în îngroparea libertăţii presei. Dacă acestea sunt valori "civice-conservatoare", atunci nu mai rămâne decât să sperăm că partidul de provincie bavarez nu va deveni prea influent în Germania.

O alianţă nefavorabilă

Viktor Orbán
Viktor OrbánImagine: picture-alliance/AP Photo/G. Vanden Wijngaer

Evident că simpatizanţii lui din CSU ştiu că Orbán nu este un democrat fără cusur, dar nu îi deranjează. Cu totul altul este motivul pentru care Orbán a devenit favoritul CSU şi al politicienilor de dreapta din CDU. A-l lăuda pe Orbán pentru politica lui restrictivă şi de izolare reprezintă de fapt o cale mai uşoară de a ataca politica de migraţie a cancelarei Merkel, fără a o numi în mod direct. Cine îl laudă pe Orbán pentru politica lui faţă de refugiaţi susţine de fapt că Germania nu ar fi trebuit sub nicio formă să accepte atâţi refugiaţi şi că Angela Merkel nu ar fi avut niciodată voie să spună "Noi reuşim" ("Wir schaffen das"). 

Ministrul federal al sănătăţii, Jens Spahn, nu s-a sfiit să declare, cu câteva zile înainte de alegerile din Ungaria că: "în ciuda tuturor criticilor, Viktor Orbán, aplică dreptul european la graniţă şi asigură graniţele Europei". Pentru o parte din politicienii Uniunii Creştin-Democrate nu contează erodarea democraţiei, atât timp cât liderul autoritar rezolvă treburile murdare la graniţa externă a UE.

Şi mai rău este că partidele conservatoare germane au acceptat fără să crâncnească politica evident antisemită a lui Viktor Orbán. Pentru CSU este extrem de importantă combaterea antisemitismului. A antisemitismului musulman sau a celui practicat de stângişti sau străini, evident nu a antisemitismului proliferat de proprii parteneri. Acesta este complet ignorat sau obraznic negat.

Poate că ar trebui ca ministrul federal de interne, conservatorul bavarez Horst Seehofer să poarte o discuţie mai lungă cu Felix Klein, pe care tocmai l-a însărcinat cu combaterea antisemitismului în ministerul pe care îl conduce la Berlin. Poate acesta i-ar putea povesti că este vorba despre antisemitism atunci când, în centrul campaniei electorale a lui Orban este proiectat un miliardar evreu, care ar trage sforile şi care nu ar dori nimic mai mult decât să distrugă populaţia ungară. 

Teama de electorat

Alexander Dobrindt (CSU)
Alexander Dobrindt (CSU)Imagine: picture-alliance/dpa/B. von Jutrczenka

Cel mai rău este însă că CSU îşi însuşeşte pentru propria campanie locală strategia lui Orbán. Vă propun să jucăm ceva de genul: "cine a spus ce". Următoarele patru propoziţii au fost rostite de Alexander Dobrindt sau de premierul Viktor Orbán. 

"Cert este că multiculturalismul a eşuat!"

"Corectitudinea politică nu este o virtute"

"Cert este că islamul, indiferent de forma lui, nu aparţine de această ţară."

"Cert este că valorile creştine care ne definesc ordinea de drept se identifică cu crucifixul şi nu cu basmaua".

Şi, cine a spus ce? Cert este că toate aceste propoziţii au fost postate de Alexander Dobrindt, în urmă cu câteva săptămâni, pe pagina lui de Facebook. Şi mai este cert că ele ar putea aparţine în egală măsură şi lui Viktor Orbán.

Există foarte mulţi politicieni şi membri ai partidelor conservatoare, care resping asemenea afirmaţii ca şi politica lui Orbán, în frunte cu Angela Merkel. Dar conservatorii cuvincioşi sunt deocamdată foarte tăcuţi, pentru că se tem de electorat ca şi de populiştii de dreapta din AfD.

Asumare politică

De când a devenit cancelară, din 2005, Angela Merkel a fost acuzată că îşi adoarme electoratul cu stilul ei politic liniştit şi pragmatic. Caută compromisuri, nu supără prea mult şi dacă se impun măsuri nepopulare ele sunt justificate prin lipsa de alternative şi nu prin convingeri ideologice.

Dar, de la aşa numita criză a refugiaţilor din 2015, a trecut vremea discuţiilor pentru calmarea spiritelor. Conservatorii de la dreapta eşicherului politic sunt tot mai vocali şi seamănă din ce în ce mai pregnant cu populiştii de dreapta. Între timp, aceştia susţin public reintroducerea obligativităţii stagiului militar, renunţarea la dubla cetăţenie şi evident revenirea la stadiul de dinaintea politicii de migraţie a Cabinetului Merkel.

Soarta democraţiei noastre depinde de conservatorii care fie se lasă influenţaţi de ura celor de la dreapta extremă sau rămân pe poziţii. Am asistat la numirea lui Trump la Casa Albă cu ajutorul conservatorilor, am văzut cum fostul liberal Orbán a instaurat "democraţia iliberală" în Ungaria şi cum conservatorii austrieci au copiat iniţial programul partidului de extremă dreaptă FPÖ, pentru ca mai târziu să intre în coaliţie cu el. Pentru conservatorii germani, acestea ar trebui să fie semnale de alarmă şi nu surse de inspiraţie.

Krsto Lazarevic s-a născut în Bosnia-Herţegovina şi s-a refugiat în Germania împreună cu familia pe când era copil. Astăzi trăieşte la Berlin, este jurnalist şi publicist şi scrie pentru diverse medii de informare în limba germană.