Europa mea: Pe drumul către EUtopie

Aeroportul de la Frankfurt, la începutul anilor 1980. Aterizăm de la Varșovia: mama, sora mea de patru ani și cu mine. Este seară și văd clădirea terminalului prin fereastră. Tatăl meu venise la Bielefeld cu patru luni înainte. Vom fi în sfârșit împreuna, din nou! ”Mama...”, întreb cu o voce neliniștită. Nu aveam nici opt ani. ”Vor trage germanii în noi?” Deși eram conștient că tatăl meu ne aștepta, mă apucase teama.

De unde venea teama asta? Își avea rădăcinile în ceea ce numim astăzi ”hate speech” și în cazul meu în emisiunile pentru copii și în sistemul educațional instrumentalizat, pe care le-am trăit în Republica Populară Polonă. Influența distructivă a sistemului politic era mai puternică decât adevărul pe care îl cunoșteam de acasă - până la urmă, nu îl împușcase nimeni pe tatăl meu. Conștientizarea faptului că limbajul otrăvitor al mass-media și al elitelor de la putere pot face un rău enorm, mă urmărește și astăzi.

Visul european 

Fac parte dintr-o generație de europeni care s-au născut și au crescut în spatele Cortinei de Fier (după doi ani ne-am întors de la Bielefeld înapoi la Varșovia). Dar am avut noroc, că atunci când aceasta a căzut, eram deja apoape de majorat și am putut să trăiesc acel val de entuziasm care s-a răspândit pe continent.

Și ce Europă era aceea? Pe de-o parte era o Europă fără granițe. În 1989, muriseră încă oameni care încercau să fugă din Berlinul de Est către occident. Dar, la scurt timp după aceea, când am început studiile, făcusem autostopul prin toată Europa, de la Słubice, la granița germano-poloneză, până în Andaluzia la Malaga, la Marea Mediterană. Entuziasmul libertății și sentimentul de a fi cetățean european sunt printre experiențele mele cele mai revelatoare. Păcat că în ziua de astăzi termenul ”cetățeni ai Europei” și-a pierdut valoarea, fiind departe de ceea ce se înțelege prin ”american dream”.

Pe de altă parte, Europa fără granițe nu însemna pentru mine Europa statelor naționale, ci una a regiunilor. Din călătoriile mele pe perioada studenției îmi amintesc sentimentul extraordinar că mă puteam opri, puteam studia și chiar locui în aproape orice loc de pe continent. Acasă devenise în sfârșit o zonă a lumii cu posibilități extraordinare.

Dacă cineva s-a născut în înnorata Iutlandă, dar este îndrăgostit de soare, ar trebui să poată, fără nicio problemă, să se mute în Sicilia. Elitele europene voiau ca o astfel de mutare să fie la fel de simplă ca una din Franconia în regiunea Münsterland.

În direcția EUtopiei 

În cadrul unei lecturi la Festivalul Internațional de Literatură de la Berlin am vorbit despre EUtopie. Termenul provine din limba greacă și înseamnă ”locul bun”. EUtopia a fost concepută ca un proiect real, opus utopiei, deci ”locul care nu există”.  Dintr-o dată, o doamnă elegantă, mai în vârstă, s-a ridicat în picioare, întrebând: ”Cum ar putea să funcționeze așa ceva? Politicienii nu se lasă ghidați de visele noastre”.  Dar până la urmă de ce nu? Nu pentru asta îi votăm?

EUtopia este tărâmul posibilităților egale, extinse pe tot continentul. Este locul în care amintirilor istorice locale și legăturilor puternice regionale - cu limba, tradițiile, bucătăria și clima - li se adaugă o Europă condusă ca la carte. Așa am construi un actor global, care acționează pe plan politic, economic și - bine sau rău - militar.

Dar să privim adevărul în față: tot mai des avem senzația că guvernele statelor naționale nu fac decât să îi învinovățească pe cei mai slabi și să îi pună să plătească pentru cei puternici, care nu pot fi trași la răspundere. Ca să nu mai spunem că aceștia nu ne împlinesc visele. Așa că ar fi timpul să ne debarasăm de ei!

Ce facem în continuare?

Experiențele mele din copilărie, de la Bielefeld, au mai avut un avantaj. Nevorbind bine limba germană, profesoara îmi dădea voie din când în când să spun cuvinte în poloneză. Apoi un alt copil de origine poloneză trebuia să traducă aceste cuvinte în germană în fața clasei. În acest fel, profesoara nu m-a ajutat numai să-mi depășesc temerile. Ci i-a învățat și pe ceilalți copii că limbile străine sunt o valoare și nu un motiv de rușine. Teama îmi dispăruse rapid. Stăpânirea mai multor limbi străine ca o competență culturală și reînnoirea limbajului politic - aceștia sunt pilonii de bază ai EUtopiei.

În ziua de astăzi, național-populiștii decid tot mai des care trebuie să fie tonul dezbaterii publice. Egalitate în fața legii, democrația reprezentativă, libertatea, participarea și dreptul la călătorie liberă (pe întregul continent!): acestea sunt condițiile celui mai bun sistem politic pe care l-am putut inventa până acum. Să nu-l dăm populiștilor! Mai bine ne îndreptăm către EUtopie.

Stanisław Strasburger s-a născut la Varșovia. Este scriitor și manager cultural. Subiectele pe care le abordează sunt memoria colectivă, migrația și multiculturalismul. A publicat: ”Obsesie. Liban” (În poloneză în 2015 și în germană în 2016) și "Handlarz wspomnień" (”Negustorul de povești”, în 2009 în poloneză și în 2014 în arabă). Strasburger trăiește în Berlin, Varșovia și Beirut.

Autor: Stanisław Strasburger