Europa mea: Un manifest pentru mai multă senzualitate

Scriitorii sunt seismografe fine ale societăţii noastre, afirma recent primarul oraşului Zürich, Corinne Mauch, cu ocazia unei ceremonii de premiere. Literatura poate explica şi chiar prevedea anumite aspecte.

Un exemplu cât se poate de concludent în acest sens este George Orwell: romanul lui "1984", implicat în scandalul  faptelor alternative - "alternative facts" - prezentat de un purtăor de cuvânt al lui Donald Trump la Casa Albă, a reintrat pe lista celor mai vândute cărţi din lume. Şi eu am reînceput să citesc romanul.

Citeam şi mă gândeam la manuscrisele lui Orwell, la foile scrise la maşină şi corectate de mână. Aproape fiecare rând a fost tăiat cu cerneală albastră şi rescris, uneori cu cerneală roşie, alteori cu gri sau neagră. Analizând manuscrisele se putea citi şi starea de spirit a lui Orwell, dacă batea cu sete tastele maşinii, dacă ştergea o propoziţie o dată sau de mai multe ori.

Alunecarea rapidă prin viaţă

Orwell a scris "1984" într-o perioadă evident mai senzuală decât cea de-a acum, într-un timp trecut în care contactul cu materialele era mult mai intens şi în care scrisul, comunicarea, în general transmiterea mesajelor presupunea mai mult efort fizic decât în era digitală.

Mă întreb dacă această lipsă de haptică şi senzualitatea redusă din cotidian care, într-o oarecare măsură, ne abrutizează - aşadar această rapidă alunecare prin viaţă facilitată de evoluţiile tehnice - nu ne-ar fi putut face mai puţin vinovaţi? O teză dură. Dar nu sunt sprijiniţi demagogi periculoşi de mulţi dintre cetăţenii europeni consideraţi informaţi care, în mânia şi ura lor, nu se apară îndeajuns în faţa preluării neconstituţionale a puterii? 

Astăzi putem face mult mai mult decât înaintaşii noştri, dar percepem mult mai puţin din ce se întâmplă în jur şi, când o facem, reacţionăm cu mult mai puţină consecvenţă. Până acum ne-am descurcat. Cu toate că - sau tocmai din cauză că - Europa şi întreaga lume s-au confruntat cu catastrofe, 1914, 1939.  

Mai multă muzică, mai multe întâlniri, mai multă bucurie

Suntem permanent distraşi de comunicarea fără limite, obosiţi şi extenuaţi de sortarea informaţiilor, care ne iau cu asalt, dar lipsesc în momentul esenţial, lovindu-se cu zgomot în camera propriului ecou. Ce-i de făcut? Sau, cum ar fi formulat Orwell: CE-I DE FĂCUT?

Sunt convinsă că senzualitatea ne poate salva. Trebuie să ne auto-percepem mai intens, să ne percepem reciproc mai intens. E nevoie de muzică, mai mult decât de un canal de radio, este nevoie de literatură, dincolo de stearpa literatură conceptuală, de mai multe discuţii, care să nu fie meta-discuţii, de mai multe plimbări, de mai multă concentrare pe esenţial, pe nevoile mai profunde şi, da, pe bucuria de a trăi.

Pentru toatea cestea, Europa ar avea nevoie de mult timp, ar putea spune unii. Dar Epictet ne învăţa că: "vă doriţi ceea ce vă aduce norocul, dar căutaţi acolo unde nu îl veţi găsi". 

"Democraţia are nevoie de tihnă"

În România copilărie mele, mulţi oameni aveau o jour fixe: bunica mea se întâlnea în fiecare joi cu prietenele la o partidă de cărţi, părinţii mei îşi invitau colegii de facultate la o semi-legală vizionare de filme pe video în fiecare sâmbătă, vecina mea organiza un cerc literar, duminica prânzul se luua cu prietenii. La ţară, fiecare casă avea o bancă la poartă, unde vecinii vorbeau până noaptea târziu; iarna nici nu era nevoie de îndepărtarea omătului, pentru că vecinii bătătoreau drumul cu paşii lor. Astăzi, mulţi vecini nici nu se cunosc, nici în oraşe şi nici la ţară. Iar eu nu mai ştiu pe nimeni în România care să mai aibă o jour fixe.

În blogul literar Neue Telegramme, în care postez alături de soţul meu, scriitorul Perikles Monioudis, avem şi un format dedicat interviurilor cu autori, intitulat Entre nous. Sunt şapte întrebări fixe pentru fiecare nouă carte a unei autoare sau a unui autor. Ne referim la teme, poveşti, discursuri, care îi preocupă. La una dintre ele a răspuns, de exemplu, autorul austriac Martin Prinz, exact după gustul meu: "simt cum lumea, în forma pe care o ştim sau credem că o ştim, stă să se prăbuşească. Cred că o bună parte a crizei se datorează reducerilor, sufocării şi scandalizării societăţii noastre. Democraţia nu poate supravieţui pe această bază, care hrăneşte doar autocraţia. Democraţia are nevoie de tihnă. Unul din domeniile în care se poate recâştiga o astfel de libertate este literatura."

Dana Grigorcea, născută în 1979, este scriitoare elveţiană de origine română şi filoloagă. A debutat în 2011 cu romanul "Baba Rada", scris în lima germană. În 2015 a publicat romanul "Sentimentul primar al nevinovăţiei".