Europa, o zonă liberă de azil?

Organizaţia de ajutorare a refugiaţilor, ”Pro Asyl” a calificat propunerea lui Schily drept ”cinică” şi ”o încălcare a dreptului internaţional”. Ideea a fost lansată iniţial de premierul britanic Tony Blair, fiind respinsă însă la summitul UE care a avut loc cu un an în urmă la Salonic. Şefii de stat şi de guvern reuniţi la Salonic nu au respins fără a avea motive bine întemeiate propunerea lui Blair. În primul rând motive juridice. Căci solicitanţii de azil nu pot fi închişi în astfel de tabere în nordul continentului africani pentru cine ştie cât timp până ce cererile lor sunt acceptate sau respinse. Chiar dacă ideea lansată acum de ministrul german diferă într-o oarecare măsură de cea a şefului guvernului londonez, ea dă naştere la o serie de întrebări. De pildă: reprezintă aceasta un demers de a plasa tema azilului în alte state, dincolo de graniţele UE? Sau mai mult decât atât: ar fi o încercare de a transforma Europa într-o zonă liberă de azil?

E bineştiut faptul că cei care solicită azil politic în Germania sau într-o altă ţară a comunităţii europene, simte de cele mai multe ori că e privit cu neîncredere, bănuindu-se că motivul venirii sale aici nu este altul decât să facă bani, să se îmbogăţească chiar în detrimentul populaţiei autohtone. De aceea se vorbeşte adesea de refugiaţi din motive economice. Cu alte cuvinte cel sosit vrea să ne ia ceva ce ne apaţine, de exmplu locul de muncă. Sau mai rău, ajutorul social. Se pierde din vedere că solicitanţii de azil ocupă rareori un loc de muncă, pe care şi l-ar dori germanii. Iar dacă nu lucrează şi trăiesc din ajutorul oferit de stat, aceasta se datorează legislaţiei azilului, respectiv a lipsei dreptului de muncă. Puţini sunt politicenii care atrag atenţia asupra nevoii de imigranţi ţinând cont de dezvoltare a demografică din Germania. Nici noua lege a imigraţiei nu va reuşi să rezolve această problemă.

Aşa încât va continua trierea, doar cei care pot dovedi că vor să fie primiţi aici din motive umanitare, obţin dreptul de şedere. Ceilalţi sunt trimişi din nou acasă. Prin propunerea lui Schily, această triere ar avea loc mai repede, înaintea sosirii solicitanţilor în Europa. În nordul Africii bunăoară. Pe această cale s-ar economisi şi costurile trimiterii solicitanţilor respinşi în ţările de origine. Apoi s-ar putea evita o serie de probleme ce se nasc prin necunoaşterea exactă a ţării din care provin solicitanţii. De teama de a fi expulzaţi, mulţi solcitanţi de azil nu vor să declare de unde provin.

Cert e că propunerile ministrului de interne nu sunt o contribuţie reală la elaborarea unei noi politici a azilului şi imigraţiei. Nici în Germania şi nici într-o altă ţară a UE. În centrul dezbaterilor nu trebuie să se afle dorinţa consolidării citadelei Europa.