Europa, Ucraina şi reculul libertăţii

Europenii s-au întâlnit la Vilnius, spre a încerca să repare ceea ce, prin promisiuni, şantaj şi intervenţii brutale a reuşit să strice agresiva politică neo-imperială a liderului rus Putin. Dar eforturile Angelei Merkel, care a încercat să-l determine pe Viktor Ianukovici să se răzgândească, n-aveau cum să nu dea greş.

Dincolo de şantajul economic al Moscovei şi de promisiunile pecuniare ale Kremlinului, ca şi de prezumtiva intransigenţă şi austeritate occidentală, un lucru ar fi trebuit să fie clar de mult: Liderul de la Kiev n-a vrut pur şi simplu să satisfacă revendicările occidentale fiindcă ar fi implicat introducerea democraţiei autentice şi edificarea statului de drept. Ceea ce i-ar fi periclitat puterea.

Vesteuropenii, care n-au vrut s-au n-au putut să recunoască acest adevăr din timp, au toate motivele să condamne opţiunea executivului din Kiev. Dar faptul că liderii ucraineni au dat ascultare cântecelor de sirenă ruseşti şi au permis menţinerea ţării în genunchi, e şi urmarea unor insuccese şi neajunsuri europene.

Nu e vorba, în context, de condiţionarea, de către occidentali, a semnării acordului de asociere de eliberarea Iuliei Timoşenko. Această condiţionare pare cu totul firească, dată fiind selectiva justiţie a regimului ucrainean care, în răspăr faţă de toate tradiţiile şi cutumele europene, a adoptat modelul rus şi bielorus al răfuielii judiciare cu adversarii politici.

E vorba, în schimb, dincolo de investiţiile neîndestulătoare şi de insuficienta asistenţă acordată de Apus ucrainenilor într-o criză care s-a dovedit extrem de grea şi pentru alte naţiuni, inclusiv membre ale UE, de scăderea perceptibilă a atractivităţii Comunităţii. Una în care, odinioară, ar fi vrut să se înghesuie mai toţi esteuropenii, dar către care trag azi doar cei ce preţuiesc în continuare valori morale de felul respectării drepturilor omului.

Or, de la o vreme, fizionomia Uniunii s-a ridat puternic. Cauza îmbătrânirii ei premature ţine, parţial, de lipsa de entuziasm pe care o mai generează în unele din vechile ei state membre liberalismul, ideea liberală, ideea libertăţii, nava amiral a valorilor europene, salvată in extremis din catastrofele totalitare ale veacului trecut.

Din nefericire, aderenţa la aceste valori e în regres puternic, inclusiv şi nu în ultimul rând în Germania, cea mai importantă putere economică europeană. Un memorabil studiu al Institutului Stuart Mills al Universităţii Heidelberg relevă că, în ultimul an, libertatea a continuat să se deprecieze sensibil, din punctul de vedere al germanilor. Care, potrivit aceluiaşi studiu, apreciază în schimb, în majoritatea lor, tot mai intens, interdicţiile şi valorile concurente, precum egalitatea, securitatea şi justiţia socială, pe scurt, tutela şi statul puternic, birocratic, statul asistenţial.

De aici şi până la erodarea gravă a democraţiei nu mai e chiar foarte mult. Rezultatul studiului, analizat recent de ziarul elveţian Neue Zuercher Zeitung, e îngrijorător. E alarmant în mod acut în orice caz din unghiul europenilor care admit că democraţia liberală, aşa cum a definit-o Churchill, la un moment dat, e „cel mai rău sistem de guvernare în afară de toate celelalte, ce au fost din când în când testate”.

Dacă această tendinţă se va perpetua nu doar Germania se va confrunta cu o problemă tot mai spinoasă de imagine. Şifonarea ei şi reculul libertăţii pe Bătrânul Continent vor continua să deterioreze în ritm alert atractivitatea Europei, demobilizând şi eforturile oamenilor din fostul spaţiu sovietic de a obţine şi de a-şi asigura în mod durabil libertatea.