1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Europa văzută din tren

18 noiembrie 2010

Gara Belorussky din Moscova este una dintre cele mai importante gări pentru curse internaţionale din oraş. Încă de pe vremea ţarilor, de la Belorussky plecau trenuri în special către sudul continentului.

https://p.dw.com/p/Q6pi
Imagine: fotolia/olly

Cursa cu numărul 17 duce la Nisa. Distanţa de 3.300 de kilometri este parcursă în aproape 53 de ore. "Călătoria nu pare foarte lungă, ci dimpotrivă. Timpul trece repede, iar pe fereastră poate fi admirată întreaga Europă. O cursă dus-întors durează şase zile, dar nu e mult. Până acum am lucrat de şase ori pe ruta Moscova-Nisa şi retur", spune Maxim Kurbanov, controlor.

Trenul se pune în mişcare din gara Belorusssky la ora 16:17. Într-un vagon stă confortabil Gissa Baste; un om de afaceri din Soci. Baste călătoreşte în Austria - una din cele şapte ţări pe care le străbate cursa Moscova-Nisa. Patru din douăsprezece vagoane sunt clasa lux. Un bilet la cuşetă pentru două persoane, dotată cu DVD Player şi baie proprie costă 1200 de euro. "O investiţie bună", este de părere Gissa Baste. "E un tren frumos şi comod. Îmi place mult. Spre deosebire de trenurile cu care călătoream înainte prin Europa, acesta este unic."

În vagonul-restaurant, familia Mitluşka din St. Petersburg sărbătoreşte începutul călătoriei cu caviar şi coniac. Alţi pasageri comandă cina în cuşetă. 90% din călători sunt ruşi. "Toţi cei de aici au ales această cursă din curiozitate. Tarifele nu sunt deloc mici. Un bilet costă aproape dublu faţă de preţul unui tichet de avion la clasa 1", spune Andrei Mitluşka.

În orice caz, călătoria cu trenul este mult mai comodă decât aceea cu avionul: patul dublu face parte din dotarea standard a vagoanelor de lux.

Hotel Negresco, Nizza, Provence Alpes Cote d Azur, Frankreich Cote d Azur, Stadt, Europa, Hafenstadt, Sommer, Baustil, Fassade, Kuppel, Architektur, Promenade des Anglais, Nacht, Nachtaufnahme, Beleuc
NisaImagine: picture-alliance

Când se lasă întunericul, pasagerii se retrag, rând pe rând, în cuşete. Pe timpul nopţii, trenul străbate Rusia şi Belarus. Micul-dejun se serveşte în Polonia. În cea de-a doua zi a călătoriei, garnitura traversează Cehia şi intră în Austria. Un mecanic austriac preia conducerea locomotivei.

Pe parcursul întregii călătorii, în locomotivă se succed şapte mecanici, de şapte naţionalităţi diferite. Fiecare conduce trenul prin ţara lui. Pasagerii habar nu au ce se întâmplă în locomotivă sau în încăperile anexe din vagoane. "Personalul îşi face treaba cu profesionalism. Îţi citesc fiecare dorinţă din priviri, iar mâncarea din restaurant este delicioasă. Ai senzaţia că eşti singurul pasager din tren", spune Galina Suchanova - femeie de afaceri din Moscova.

După aproximativ 45 de ore de la pornirea din gara Belorussky, călătorii zăresc pe fereastră Marea Mediterană. Igor Golubev, şef de tren, speră ca-n viitor să poată întâmpina şi ceva mai mulţi pasageri francezi. "Tot mai mulţi francezi şi italieni vizitează Moscova. Ar fi frumos dacă aceşti turişti ar alege să meargă cu trenul nostru", spune Golubev.

După 53 de ore, trenul numărul 17 soseşte pe Coasta de Azur, în gara Nisa. "A fost o călătorie grozavă. Iar aici e cald, nu ca la noi în Rusia", mărturiseşte o pasageră. În ciuda ploii mocăneşti, toţi cei coborâţi din tren admiră marea. Nisa merită văzută chiar şi dacă drumul durează ceva mai mult.

Autori: Mareike Aden, Claudia Ştefan
Redactor. Petre M. Iancu