Europenii în căutarea unei soluţii de pace

Miniştrii de externe ai ţărilor membre ale Uniunii Europene au convenit de la bun început asupra necesităţii reinstituirii încrederii între Israel şi palestinieni, o încredere grav şubrezită în ultimii ani. Or, încrederea constituie condiţia primordială a negocierilor care într-o bună zi vor trebui să se soldeze şi cu o soluţionare a conflicutlui din Orientul Apropiat. Pentru statele arabe, organizarea unei conferinţe de anvergură consacrată Orientului Apropiat în urma războiului din Liban ar avea o valoare pur simbolică. Israelul şi Statele Unite nu vor participa aşa încît rezultate substanţiale ale unei astfel de întruniri sunt din capul locului excluse.

Problema europenilor aşadar nu este doar slaba lor voinţă de a se angaja ci absenţa unor parteneri de negocieri. Fără participarea unui guvern palestinian recunoscut de membrii aşa numitului cvartet pentru Orientul Apropiat din care fac parte Statele Unite ale Americii, Rusia , Uniunea Europeană şi desigur ONU , o edificare a încrederii devine imposibilă.De aceea se cere aflată calea prin care ocolind gruparea radicală Hamas să potă fi eventual constituit un guvern palestinian de uniune naţională în care Hamas să fie doar un partid în coaliţie. In prezent este încă incertă aflarea unei astfel de căi de ieşire din impas. În cazul unei reuşite, Uniunea Europeană este dispusă să-şi regîndească anularea contactelor cu Hamas care trece drept organizaţie teroristă.

Dar Uniunea Europeană intenţionează angrenarea Siriei şi în acest proces şi nu doar în clarificarea crizei libaneze . Decît că semnalele lansate de Damasc sunt prea puţin încurajatoare. In cazul în care Hamas s-ar dezice de obiectivele radicale ale acţiunilor şi politicii sale, recunoscînd existenţa statului evreu, situaţia s-ar ameliora substanţial, ar deveni mai stabilă, procesul de pace ar cîştiga în viteză şi credibilitate. Europenii ar trebui să–i ceară Israelului să reducă cît se poate acţiunile militare în ţinuturile ocupate. Şi aici încrederea şi credibilitatea trebuie restabilite.

Şi fiindcă formula „teritorii în schimbul păcii” , propusă de Israel şi practicată în anii 90 nu a avut rezultatele scontate, trebuie aleasă o nouă cale. Încercuirea aproape completă, izolarea palestinienilor a eliminat terorismul de pe străzile Israelului dar pe termen lung ea nu oferă o soluţie politică acestui conflict. De cealaltă parte, guvernul de autonomie palestiniană ar trebui să curme atacurile comise asupra Israelului din fîşia Gaza şi Cisiordania, doar astfel putîndu-şi manifesta dorinţa de pace , obţinînd încredere.

Intre timp, Uniunea Europeană se străduie să atenueze efectele economice ale blocadei financiare a Hamasului ajutînd direct familiile palestiniene nevoiaşe, măsura constituind şi o profilaxie a radicalizării populaţiei. Dacă Hamas ar sări peste propria-i umbră, acceptînd realităţile existente în Orientul Apropiat , recunoscînd statul Israel situaţia s-ar simplifica enorm şi eforturile de pacificare a regiunii ar deveni mai eficiente.Într-un atare caz şi ajutoarele financiare masive în a căror aşteptare palestinienii se află de mai mulţi ani ar fi imediat reluate. Europenii mai au însă de trecut o probă grea : aceea de a reangrena Statele Unite ale Americii în acest proces. Fără americani, care exercită o influenţă covîrşitoare asupra Israelului, Egiptului, Iordaniei şi altor state din regiune, nu va putea exista un nou proces de pace. Condoleeza Rice este deocamdată rezervată faţă de eventuale noi acţiuni ale „Cvartetului” , europenilor revenindu-le misiunea de a o convinge pe şefa diplomaţiei americane să reintre în partida de poker politic la masa Orientului Apropiat.