Evacuată pe ușă, legea lui Dragnea revine pe fereastră

PSD a reușit să reintroducă legea lui Dragnea în circuitul parlamentar. Invocând o defecțiune a sistemului de vot electronic, susținătorii legii au readus-o pe ordinea de zi și au trimis-o la comisiile juridice cu termen de trei săptămâni. Timp necesar unor cosmetizări și pentru o mai bună mobilizare a militanților la următoarea ședință de vot.

Titlul legii s-a schimbat între timp. Acum ea nu se mai referă la ”defăimare”, ci vizează ”toleranța față de diferențele de grup”. Nu Liviu Dragnea, ci deputatul ecologist Remus Cernea este protagonistul luptei în favoarea legii, ceea ce ne dă o idee mai clară cu privire la obiectivele ei. Remus Cernea este cel mai consecvent militant în favoarea impunerii problematicii minoritare în centrul dezbaterii politice. Prin urmare el pare mai interesat decât militanții PSD de adoptarea acestei legi, care îi va pune la dispoziție un instrument extrem de puternic în favoarea obiectivelor sale.

De exemplu, ar putea fi reluat subiectul crucifixelor și icoanelor din spațiile publice, școli, spitale, etc. Nu putem reproduce aici întreaga desfășurare, să spunem numai că, la capătul unei ample campanii juridice și mediatice desfășurate nu doar în România, ci și la la nivel european, CEDO a dat câștig de cauză conservatorilor. Pe moment, căci lupta poate fi reluată cu orice prilej. O lege a ”toleranței față de diferențele de grup” va reduce majoritatea cu preferințe tradiționale la tăcere, în numele toleranței. Bolnavii care se simt alinați de icoana atârnată pe un perete vor trebui să renuțe la ea dacă un grup, oricât de mic, va pretinde că se simte insultat de aceste imagini. Până acum, disputa a făcut obiectul unei largi dezbateri publice și a fost rezolvată pe calea justiției așa cum e firesc într-o democrație. Dar, dacă proiectul va fi adoptat, nicio dezbatere nu va mai fi permisă, căci toleranța, fiind decretată prin lege, va delegitima din start orice împotrivire. E doar un exemplu, pe care fiecare îl poate completa cu altele asemănătoare.

Așa cum am mai arătat, acest proiect nu se referă la ce spune un ziarist sau un bloger (după cum se tem criticii naivi ai legii), ci la scoaterea tuturor subiectelor controversate din planul dezbaterii legitime și la plasarea lor deasupra oricăror controverse. Dacă icoanele pictate de copii au suscitat o dispută atât de mare, dacă crucifixele din clădirile publice din Italia au ajuns la CEDO, de aici înainte, cel puțin în România, subiectul va fi tranșat, discret, la CNCD, sau la inspectoratele școlare. Potrivit proiectului Dragnea-Cernea, manualele vor fi epurate la CNCD de toate reprezentările care ar putea ”insulta” minoritățile (ca de pildă cele care evocă nașterea lui Isus) și de toate relatările istorice care ar evoca un episod conflictual. În plus profesorii nu vor avansa în carieră dacă nu vor dovedi zel în cultivarea toleranței, adică dacă nu vor da ei singuri jos de pe pereți toate simbolurile religioase și dacă nu vor trece ei înșiși sub tăcere toate adevărurile istorice care ar putea atinge susceptibilitățile unor minorități. În Franța, de pildă, există școli unde profesorul nu mai poate vorbi despre cruciade din cauza elevilor musulmani, care refuză zgomotos perspectiva eurocentrică asupra istoriei.

Este inutil să mai spunem că toleranța instituită prin lege își pierde cu totul înțelesul ei originar, care înseamnă libertate, deschidere voluntară către celălalt și că ea nu se impune, ci se cultivă și se exersează. Toleranța este o formă a imaginației morale, este cunoaştere de sine, o formă de bunătate, o virtute și nu o supunere mecanică față de lege. În cele din urmă, marele scandal nu este inițiativa unui grup de politicieni cu agendă netransparentă, ci apatia societății românești care se vădește incapabilă să-și prețuiască libertatea.