Evaziune fiscală sub umbrela politicului

Deşi nu era un secret pentru nimeni, ni s-a comunicat şi după ultima şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării că evaziunea fiscală operează în principal în domeniile agroalimentar, construcţii, produse energetice şi desigur în producerea şi comercializarea alcoolului şi tutunului.

CSAT a hotărît elaborarea unui plan de acţiune pentru combaterea evaziunii fiscale şi a contrabandei, prin constituirea la nivelul fiecărui judeţ a unor grupuri de lucru operaţionale formate din ofiţeri specialişti şi experţi.

Măsura aceasta poate fi privită drept purtătoare de efecte pozitive, iar eu nu am nici o îndoială că aceste efecte se vor vedea. Dar mai e un aspect de care, iarăşi, nu mă îndoiesc: efectele vor fi mici faţă de dimensiunea uriaşă a evaziunii fiscale.

Orice astfel de măsuri vor avea efecte minore atîta timp cît nu se vor găsi – de fapt, atîta timp cît nu vor fi recunoscute şi asumate la nivel politic dar şi la nivelul societăţii – cauzele evaziunii fiscale şi nu se vor lua măsurile cele mai severe pentru eliminarea acestora.

Atît agenţii economici cît şi cetăţenii au reclamat mereu nivelul ridicat al fiscalităţii pe care instituţiile centrale şi locale ale statului l-au impus, prin aplicarea a peste 480 de astfel de instrumente de colectare a banilor pentru bugetul de stat şi pentru bugetele locale. Aproape 200 din aceste taxe şi impozite au fost eliminate, mai exact au fost comasate, simplificîndu-se în felul acesta sistemul stufos al colectorului de bani. Pe fond însă, nivelul ridicat al fiscalităţii a rămas.

Ceea ce am spus mai înainte pare a fi una din cauzele principale ale evaziunii fiscale. Oricum, aceasta este opinia "populară", cum că dacă statul ar cere mai puţini bani de la noi, atunci noi nu ne-am mai sustrage obligaţiilor fiscale.

Cum se întîmplă de regulă în asemenea cazuri, adică atunci cînd trebuie să plătim bani, adevărul este spus, în cel mai bun caz, doar pe jumătate. Ce vreau să spun? Marii rechini din mediul de afaceri autohton au crescut şi s-au înmulţit prin evaziune fiscală, fie că fiscalitatea era mai mare sau mai mică. Dar e vorba de evaziune fiscală cu voie de la stăpînire. E vorba adică de corupţie şi clientelism între lumea afacerilor şi clasa politică. Evaziunea fiscală a căpătat în felul acesta aspect legal, şi nu doar protecţie politică.

Desigur că marii rechini sînt daţi mereu exemplu, pentru că aceştia ies în faţă. Însă clientelismul, aşa cum am mai spus-o şi aşa cum ştie tot românul, se practică la scară naţională. Am avut ocazia să vorbesc cu cîţiva patroni de microîntreprinderi, care mi-au spus că dacă nu ar funcţiona acest sistem de relaţii clientelare şi dacă ei nu ar încerca (şi desigur dacă nu ar reuşi) să se sustragă unor taxe şi impozite, ar trebui să îşi închidă afacerile.

Extrapolînd, dacă legea ar funcţiona în România, sute de mii de astfel de microîntreprinderi, dar şi mari companii sprijinite de oameni politici influenţi, ar trebui să îşi închidă porţile. S-ar ajunge în felul acesta la economia reală. Oare nu s-ar găsi în acel moment oameni cu iniţiativă care să deschidă noi afaceri, pe un teren economic curat?

Părerea mea e că s-ar găsi. Dar nici în această situaţie, desigur ipotetică, problema de fond nu ar fi rezolvată. Altfel spus, viciul amestecului politicului în afaceri ar rămîne, iar noi am ajunge din nou de unde am plecat.

Autor: George Arun
Redactor: Robert Schwartz