Eventuale soluţii pentru Orientul Mijlociu

Cum se schimbă vremurile... Ultima dată când premierul Olmert se întâlnea cu preşedintele Bush la Casa Albă, Orientul Mijlociu părea să fie în regulă. Olmert îşi prezenta planul ambiţios de retragere din Cisiordania, iar Bush desemna instituirea primului guvern permanent în Irak drept un succes răsunător. Pe atunci se părea că presiunile comunităţii internaţionale vor reuşi să determine Iranul să-şi reconsidere programul nuclear.

Între timp, speranţele s-au transformat din ce în ce mai mult în iluzii. În Irak guvernează de facto războiul civil. În Liban, puterile regionale Iran şi Siria ameninţă să destabilizeze guvernul în favoarea accederii la putere a unei găşti dominate de mişcarea radicală Hezbollah. Din perspectiva americano-israeliană, situaţia nici că putea înrăutăţi mai drastic. Iar o ieşire din criză nu se prefigurează deocamdată. Dar poate că viziunea şi curajul ar putea juca din nou un rol determinant, precum a fost în anul 2002. Atunci, Bush îşi exprima public sprijinul pentru un stat palestinian independent. Sau în anul 2003, când predecesorul lui Olmert, Ariel Sharon, a conceput planul de retragere israeliană din Fâşia Gaza.

Acum că palestinienii se străduiesc să formeze un guvern de uniune naţională, care cuprinde mişcările Fatah şi Hamas, poate că Ehud Olmert ar trebui să folosească prilejul pentru a se arăta dispus la un dialog. Ar putea totodată să reia direcţionarea veniturilor din impozite către teritoriile autonome, care a fost sistată odată cu victoria electorală a Hamas. Măcar ca un gest umanitar...

Bush ar putea la rândul său să înceapă negocieri cu Siria, după cum propune comisia specială pentru Irak condusă de fostul secretar de stat Baker. Scopul ar fi scoaterea regimului Assad din coaliţia cu Teheranul. Impulsul pentru Damasc ar putea fi reprezentat de o posibilă pace cu Israelul, însoţită de o retrocedare a Înălţimilor Golan. De cealaltă parte, Israelul ar avea în sfârşit linişte pe acel front.

Chiar şi aşa, situaţia din Orientul Mijlociu nu ar fi rezolvată pe deplin, dar SUA şi Israelul s-ar bucura măcar de un moment de respiro. Siria, ca parte a unei coaliţii moderate a statelor arabe sunite, ar putea avea o influenţă pozitivă şi asupra situaţiei din Irak. Status quo-ul nu ajută pe nici una din ţări. Dar un pic de îndrăzneală ar putea măcar să oprească trendul negativ din Orientul Mijlociu. Iar momentul este cum nu se poate mai prielnic. După victoria democraţilor în SUA, preşedintele Bush trebuie să preia iniţiativa în politica externă. Iar o porţie de îndrăzneală israeliană i-ar fi de mare folos...