1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Numărul copiilor şi tinerilor obezi în continuă creştere

11 octombrie 2017

În ultimii 40 de ani, numărul copiilor şi tinerilor care suferă de obezitate a crescut de zece ori. Absolut dramatică este situaţia în Pacificul de Sud şi în unele ţări anglosaxone.

https://p.dw.com/p/2ld4N
Imagine: Getty Images/AFP/P. Huguen

În timp ce cu patru decenii în urmă doar unul din o sută de copii se confrunta cu această problemă, un nou studiu oferă cifre alarmante pentru situaţia actuală: obezi sunt astăzi opt la sută din băieţi şi şase la sută din fete.

O evoluţie mai mult decât îngrijorătoare, atrage atenţia Fiona Bull din partea OMS. Cercetători ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi de la Imperial College London au prezentat rezultatele unui studiu pe această temă în publicaţia britanică de specialitate "The Lancet".

Indicele de Masă Corporală, criteriul decisiv

În cadrul acestui studiu, cercetătorii au analizat greutatea şi înălţimea a aproape 130 de milioane de oameni, dintre care 31,5 milioane cu vârste cuprinse între 5 şi 19 ani. Aşa-numitul Body-Mass-Index (BMI) - Indicele de Masă Corporală (IMC) - a fost folosit drept criteriu în stabilirea gradului de obezitate. IMC reprezintă raportul dintre masa corporală, împărțită la pătratul înălțimii.

25 este considerat un indice pentru o greutate normală, 25 până la 30 deja unul pentru supraponderabilitate, iar de la 30 încolo vorbim deja de obezitate. Această valoare este, ce-i drept, în parte controversată, dar oglindeşte bine raportul dintre masa musculară, grăsime şi greutatea oaselor. 

Obezitatea la copii și tineri
Obezitatea la copii și tineri

Studiul amintit relevă că în unele ţări obezitatea a luat considerabil amploare, chiar şi în state cu o populaţie ridicată cum sunt China şi India.

Insulari obezi

Cel mai mare număr de copii şi tineri suferind de obezitate a fost constatat în unele insule din Pacificul de Sud, precum şi în unele ţări anglosaxone, între care în SUA şi Australia. Cel mai ridicat indice IMC îl au copiii şi tinerii din Insulele Cook şi din statul insular Niue.

Cercetătorii avertizează nu numai asupra fenomenului obezităţii, ci şi asupra subponderabilităţii. Mai mult de 192 de milioane de persoane între cinci şi 19 ani sunt subponderale. Cel mai scăzut indice IMC a fost constatat de OMS, anul trecut, în Etiopia. Alte ţări cu un număr mare de copii şi tineri mult subnutriţi trăiesc în Niger, Senegal, Bangladesh, Myanmar şi Columbia.

Potrivit OMS, părinţii ar trebui să fie mai bine informaţi cu privire la o alimentaţie sănătoasă pentru cei mici. Tinerele mame ar trebui încurajate să alăpteze cel puţin şase luni. La fel de important e şi ca mâncarea din cantinele şcolilor să fie mai sănătoasă. Decisiv în lupta contra obezităţii este sportul, mişcarea.

Obezitatea creează probleme de sănătate

Kilogramele în plus afectează sănătatea oamenilor, avertizează şi Majid Ezzati de la Imperial College London. Creşte astfel riscul pentru diabet, cancer sau comoţii cerebrale. Iar în cazul copiilor,  obezitatea sporeşte şi riscul de a deveni victime ale mobbing-ului în şcoală, de a suferi de boli psihice, mai atrag atenţia cercetătorii.

Şi încă o concluzie a recentului studiu: dacă evoluţia actuală continuă, în aproximativ cinci ani vor exista mai mulţi copii obezi decât subponderali. Principalele cauze ale obezităţii în rândul celor mici sunt consumul exagerat de dulciuri, respectiv de zahăr, şi lipsa de mişcare.

Judith Hartl/maw