1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

EVZ.ro: Descoperire incredibilă: Primul asteroid troian de pe orbita Pământului

30 iulie 2011

2010 TK7 este primul asteroid troian descoperit pe aceeaşi orbită cu Pământul. Aceşti asteroizi ar putea fi următoarele obiective ale misiunilor spaţiale, informează BBC.

https://p.dw.com/p/126e4
Imagine: picture alliance/dpa

În astronomie, cuvântul troian se referă la un asteroid sau la un satelit natural (lună) care împarte orbita cu o planetă sau cu un satelit mai mare, dar nu se poate ciocni cu aceasta/acesta.

Riscul de ciocnire e evitat deoarece corpul cosmic troian se află în aşa-numitele puncte de stabilitate Lagrange, situate la 60 de grade înaintea sau în urma corpului mai mare, aşa cum puteţi vedea în schiţa de mai jos.

Putem avea asteroizi troieni, luni troiene şi planete troiene. Deocamdată, singurele luni troiene cunoscute sunt cele din jurul planetei Saturn. Una dintre lunile planetei Saturn (care are 47 de luni), Tethys, are două luni troiene, Telesto şi Calypso. O altă lună saturniană, Dione, are la rându-i două luni troiene, Helene şi Polydeuces.

Corpuri prezise de Lagrange, în 1772

În ceea ce priveşte asteroizii troieni, inventarul descoperirilor este mult mai bogat. Primul pas a fost făcut de astronomul şi matematicianul francez Joseph-Louis Lagrange, care, în 1772, a prezis existenţa a două grupuri de mici corpuri cosmice în apropierea unor puncte stabile din punct de vedere gravitaţional.

Lagrange făcea această predicţie în cazul planetei Jupiter, însă ulterior s-a dovedit nu numai că savantul avea dreptate, ci şi că alte planete au asteroizi troieni.

Astfel, Jupiter are circa 1.000 de asteroizi troieni cunoscuţi, Marte are patru, Neptun - 7, iar Pământul - 1. În cazul planetei noastre, vorbim tocmai de corpul a cărui descoperire a fost anunţată zilele acestea.

Descoperirea în sine este datată octombrie 2010, când telescopul WISE al NASA identifica acest corp îndelung aşteptat de comunitatea de astronomi. După verificări şi confirmări, anunţul a fost făcut în iulie 2011, într-un articol în revista Nature.

Citiţi articolul integral pe evz.ro accesând linkul de mai jos.

evz.ro/DW
Redactor: Ovidiu Suciu