1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

EVZ.ro: Imnul României. Un istoric al rușinii | VIDEO

7 septembrie 2011

De la Revoluția din 1989 până astăzi, imnul național a fost transformat în manea la un post de televiziune, huiduit pe criterii politice de „Ziua Unirii” sau confundat cu imnul din timpul lui Nicolae Ceaușescu.

https://p.dw.com/p/12USy
Imagine: picture-alliance/ dpa / DW Montage

Deja clasicul „Good evening, Budapest!”, rostit la București în concerte de diferite staruri care s-au încumetat să vină în România post-decembristă, a devenit subiect de glumă. Nu mai e de ceva vreme o jignire, poate doar un ușor motiv de amuzament pe seama vizitatorilor. Ce încă mai șochează și lovește în ce a mai rămas din patriotismul românilor par a fi însă „atentatele” la imnul național. Aseară, pe Național Arena, când Marcel Pavel a înlocuit versul care conținea numele împăratului roman Traian (pentru a nu-l „politiza”, din câte a declarat vedeta), s-a petrecut doar ultimul eveniment de acest gen dintr-o lungă serie consemnată de istoria recentă.

O manea în Pache Protopopescu

În decembrie 2005, după Ziua Națională a României, apăreau o plângere la Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) și o petiție online împotriva PROTV. Postul din Pache Protopopescu își sărbătorise aniversarea odată cu Ziua Națională și transmisese o versiune a imnului care a scandalizat o parte din populație. „Deșteaptă-re, române!” devenise, în malaxorul marketingului care adunase în studiouri lăutari și-i transformase în vedete, o manea.

„Imnul Romaniei a fost batjocorit! ProTV, televiziunea care își aniversează (întâmplător?) ziua de „naștere” tot pe 1 Decembrie - ziua României - a batjocorit Imnul de Stat al României, cântându-l altfel de cum este normal, frumos, patriotic, legal! L-au făcut pop, rock, manea, hip-hop, etc.! Am creat această petiție în ideea ca autoritățile competente să se sesizeze, în ceasul al 12-lea, și să ia măsurile LEGALE! Ne-au batjocorit Imn-ul! Ce mai urmează? Drapelul? Însemnele astea chiar nu mai au nici o valoare?”, scria inițiatorul petiției online. În zilele ce au urmat, aproape 8.000 de persoane au semnat petiția.

Citiţi articolul integral pe EVZ.ro accesând linkul de mai jos.

evz.ro/DW
 

Redactor: Ovidiu Suciu