1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

EVZ.ro: Riscurile care ar putea provoca un al doilea val de criză

28 martie 2011

Creşterea economică a României este anemică, iar ţara este în continuare vulnerabilă din cauza preţului petrolului şi a problemelor din UE.

https://p.dw.com/p/RDLE
Traian BăsescuImagine: picture-alliance/ dpa

Datoriile uriaşe ale statelor din Uniunea Europeană şi creşterea preţului petrolului într-un moment în care economia abia începe să-şi revină sunt cele mai mari pericole care pândesc ieşirea din criză a României, potrivit analiştilor chestionaţi de EVZ.

Preşedintele României, Traian Băsescu, a dat deja un prim semnal că ne-am putea confrunta cu un al doilea val al crizei. "Ştiţi ce mă îngrozeşte? Dacă se întoarce din nou criza", a declarat şeful statului, săptămâna trecută.

El a precizat că, "deşi părea că a trecut criza, se pare că încă avem mari probleme în Uniunea Europeană. Ce se întâmplă în zona euro cu Grecia, Portugalia, Irlanda să nu credeţi că nu ne afectează".

Şerbănescu: "Vine valul cel mare"

Analistul economic Ilie Şerbănescu spune că, dacă s-ar întoarce, această criză "nu va mai fi a noastră (din cauze interne - n.r.), acum vine criza din Occident, pentru că ei nu au adoptat măsuri de austeritate, ci au tratat datoriile cu alte datorii".

Potrivit acestuia, fie că vorbim de Grecia, Irlanda sau Portugalia, este doar primul val. "Valul cel mare vine cu Spania, Italia, pentru care nici Germania nu are bani. De cine să fie tratate? De ţări care au la rândul lor datorii înspăimântător de mari?", se întreabă Şerbănescu. Din acest punct de vedere, ţări ca Marea Britanie sau SUA stau mult mai rău decât România.

Citiţi articolul integral pe evz.ro accesând linkul de mai jos.

evz.ro/DW
Redactor: Ovidiu Suciu