Examenul de maturitate

european al aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, editat pe două pagini de cotidianul FRANKFURTER RUNDSCHAU.

Fără insistenţele Uniunii Europene România probabil că nu şi-ar fi intensificat ofensiva anticorupţie şi nici eforturile de a debarasa structurile de stat de foştii nomenclaturişti şi comunişti, rezultă din chapeau-ul articolului apărut in NEUE ZÜRCHER ZEITUNG. Iar faptul că la 16 ani după prăbuşirea dictaturii ceauşiste ţara mai are de luptat într-atît de greu cu caracatiţa corupţiei în politică şi economie constituie, în optica ziaristului elveţian, şi dovada că operaţiunea de eradicare a vechilor structuri a fost cam prea îndelung neglijată. Dar mai bine mai tîrziu decît niciodată şi-ar putea zice cititorul, aflînd că totuşi, în ceasul al 12-lea, ofensiva anticorupţie se desfăşoară din plin. Deşi României i-a fost atestat deja din 2004 statutul de ţară cu o economie de piaţă în stare de funcţionare, economiştii cotînd ţara ca fiind favorabilă investiţiilor şi stabilă, persistenţa vechilor structuri a încetăţenit în rîndul populaţiei ţării convingerea că politica, afacerile şi morala sunt incompatibile. Iar bunăstarea cetăţenilor a rămas şi în România post-comunistă o vorbă goală – relevă autorul articolului, referindu-se şi la mentalitatea colectivă.

Eforturile unor politiologi, victoria la alegeri a alianţei PNL –PD ca şi presiunile exercitate de Uniunea Europeană au declanşat cotitura mult aşteptată. Că ea nu este lipsită de suspans şi dramatism rezultă din titlul interviului pe care procurorul Daniel Morar l-a acordat aceluiaşi cotidian: „Un război al nervilor între ei şi noi”. Daniel Morar dezvăluie tentaţiile pe care le resimt funcţionarii de stat în procesul privatizării, tentaţii cărora le sucombă din poftă de înavuţire. Date fiind dimensiunile campaniei pe care Direcţia Naţională Anticorupţie trebuie să o ducă la bun sfîrşit, se ridică şi întrebarea în ce măsură cadrele existente pot face faţă îndatoririlor profesionale. Daniel Morar îşi asigură interlocutorul că există toate mijloacele necesare ducerii la bun sfîrşit a unei misiuni a cărei logistică a fost elaborată sub îndrumarea colegilor spanioli, care acum îi invidiază aproape pe partenerii lor români pentru personalul numeros şi bine pregătit şi pentru mijloacele tehnice de care dispune Direcţia Naţională Anticorupţie.

În chenar , NEUE ZÜRCHER ZEITUNG publică şi o schiţă terhnică a DNA. Pentru prima oară miniştri, deputaţi, persoane sus puse sunt puse sub urmărire penală din cauza corupţiei, menţionează Daniel Morar, subliniind caracterul inedit al situaţiei dar şi faptul că „ ... între ei şi noi, se poartă un război al nervilor”.

Tensionate sunt spiritele şi atunci cînd în discuţie este adusă capacitatea reală de extindere a Uniunii Europene şi implicit capacitatea candidaţilor de a îndeplini de facto toate condiţiile primirii lor în Uniune la termenul stabilit.

Aceste dileme fac obiectul unui remarcabil articol publicat în grupajul de texte editat de FRANKFURTER RUNDSCHAU azi, pe două pagini, consacrat primirii României şi Bulgariei în rîndul celor 25. Intitulat „Examenul de maturitate”, semnat de Detlef Fechtner, comentariul dezvoltă o idee mai puţin frecventată de analiştii politici ai procesului integrării europeane şi anume teama „ ... că cei doi candidaţi, România şi Bulgaria nu ar fi îndeajuns de pregătiţi”. Această teamă este depăşită de teama că statele deja membre ale Uniunii Europene ar putea să dea la rîndul lor dovadă de carenţe ale capacităţii lor „integratoare” . Aşa încît chiar dacă celor două ţări candidate li se pun la dispoziţie analize acribice prin care să fie constrînse să-şi ducă la bun sfîrşit reformele şi să adopte legile corespunzătoare – pe 16 mai este în primul rînd vorba de o decizie politică şi de un potenţial simbolic.

Ironia deciziei care urmează să fie luată, indiferent dacă ea va fi pozitivă sau negativă, ar fi în viziunea autorului articolului următoarea: în timp ce Europa discută despre România şi Bulgaria, ea vorbeşte despre sine mai întîi, şi despre Turcia apoi ... Ziaristul german analizează şi modul în care rezervele exprimate faţă de gradul de maturitate al celor două ţări sau de capacitatea reală de extindere a Uniunii Europene în viitorul foarte apropiat sunt expresia reticenţelor masive faţă de o primire a Turciei. Dacă în urmă cu cîteva luni Jose Manuel Barroso opina că Uniunea Europeană este mai degrabă prea mică decît prea mare, afirmaţie frecvent citată de presă, dacă ar repeta-o azi ar provoca un val de controverse. Cine aruncă în aceeaşi oală primirea României şi Bulgariei şi - într-o perspectivă ceva mai îndepărtată - a ţărilor din vestul Balcanilor cu primirea Turciei, acela riscă să greveze dezbaterile asupra viitorului regiunii şi să producă nelinişti. Apartenenţa Istanbulului sau a Ankarăi la Europa este un real subiect de controverse. Că Bucureştiul şi Sofia fac parte din Europa , este o constatare care se sustrage oricărei îndoieli - este concluzia la care ajunge autorul articolului .