Există, totuşi, alternativă la încăpăţânările Turciei şi Israelului

E drept că schimbarea de discurs poate să fi fost sugerată de autorităţile de la Cairo, care, după recentul incident de la Ambasada Israelului din capitala egipteană, sigur s-au ferit pe cât posibil de o altă sursă de tensiune în relaţia cu învecinatul stat evreu. E greu de crezut că Egiptul i-ar fi permis lui Erdoğan un asemenea gest pur populist. Cel puţin în acest moment.

Nici în ce priveşte o eventuală escortă militară turcă pentru viitoarele tentative de străpungere a blocadei maritime impuse Fâşiei Gaza nu va trece de stadiul de ameninţare. Erdoğan nu poate ignora un fapt: oricât ar fi ea de contestată, rezoluţia ONU oferă blocadei legitimitate.

În fine: Erdoğan ştie că, atunci când ministrul israelian de Externe Avigdor Liebermann vorbeşte despre "acţiuni punitive" la adresa Turciei, acesta are în vizor activarea influentului lobby evreiesc de la Washington care ar putea convinge Congresul Statelor Unite să recunoască drept genocid crimele comise, în 1915-1916, împotriva armenilor şi, de asemenea, să elimine gruparea separatistă kurdă PKK de pe lista organizaţiilor teroriste.

În contextul dat, cu scenarii alarmante, Israelul şi Turcia nu au alternativă la pacea bilaterală. Turcia trebuie să admită starea creată de rezoluţia ONU şi să nu o folosească drept instrument de campanie electorală impregnată cu populism; mai ales după ce, în urmă cu trei luni, avea deja susţinerea a jumătate din  electorat şi a reuşit să dezbine şi marginalizeze principalul său adversar politic intern, armata. Iar Israelul să găsească mijloace mai puţin belicoase decât vânătoarea activiştilor de pe vasele din afara apelor sale teritoriale.

Cât despre ambiţiile regionale ale Turciei, acestea pot avea şi alte forme decât militare. Erdoğan poate miza pe puterea economică şi pe valenţele diplomatice. În fapt, nici Erdoğan şi nici Netanyahu nu şi-ar zgâria coroana dacă ar readuce relaţiile acolo unde au stat acestea vreme de decenii. Altfel spus: nici Israelului nu ar trebui să îi fie ruşine dacă şi-ar cere scuze pentru victimele operaţiunii de comando de la bordul navei Mavi Marmara.

Încremenirea în poziţii extreme este deopotrivă stupidă şi periculoasă.

Autor: Baha Güngör / icş
Redactor: Medana Weident