Exorcizarea trecutului balcanic, pe bancheta din spate a Daciei

Toate familiile fericite seamănă între ele, dar fiecare familie nefericită este nefericită în propriul fel, susţine Tolstoi în "Anna Karenina". Propria nefericire familială cu gust balcanic, abordată într-o manieră deopotrivă ludică şi sarcastică, constituie subiectul romanului care a câştigat mult-râvnita distincţie Deutscher Buchpreis, decernat la Leipzig.

Povestea autobiografică a Sibyllei Lewitscharoff începe pe bancheta din spate a unei Dacii. Nu este vorba de unul dintre modelele contemporane, care se prezintă în culori strălucitoare pe afişele publicitare din Germania sau Spania, ci de tradiţionala maşină socialistă, ce nu reuşeşte să câştige simpatia protagonistei aflate într-o călătorie prin Bulgaria. De altfel, nici ţara strămoşilor nu o impresionează defel pe scriitoarea de origine bulgară, născută în Germania. "Ne-am săturat deja de Bulgaria, înainte să o cunoaştem cu adevărat", mărturiseşte protagonista deja la începutul călătoriei, spre dezamăgirea şoferului Daciei, vechiul prieten de familie bulgar Rumen Apostoloff, care nu îşi pierde însă nimic din elanul patriotic cu care elogiază faptele de vitejie ale strămoşilor din Bulgaria medievală...

Pretextul călătoriei celor două surori crescute la Stuttgart prin ţara de origine a tatălui nu este lipsit de accente groteşti: un miliardar dubios, pe nume Tabakoff, a ridicat la Sofia un monument funerar de dimensiuni gigantice şi un gust mai mult decât discutabil pentru rămăşiţele pământeşti ale vechilor săi prieteni din cercurile de emigranţi bulgari din Stuttgart. Osemintele sunt transportate în limuzine luxoase din Germania în Bulgaria, însoţite de familiile defuncţilor. După ce au participat la spectacolul feudal al miliardarului bulgar, cele două surori se aventurează să călătorească prin Bulgaria în Dacia simpaticului patriot Apostoloff.

Lewitscharoff: "Pentru mine, Bulgaria este un simbol al autodistrugerii"

Comentariile protagonistei din timpul călătoriei nu omit niciun clişeu negativ despre Balcani şi Europa de Est: oraşele bulgare nu sunt altceva decât un zid de blocuri staliniste dezolante, populaţia rurală este înapoiată şi necivilizată, aşa-zisele frumuseţi ale naturii au fost distruse de poluare, în restaurante clientul este tratat fără nicio urmă de respect, iar mâncarea grasă şi uleioasă generează dureri de stomac insuportabile. Prietenul de liceu al lui Apostoloff, care îi primeşte pe călători într-o minunată vilă cu piscină, se dovedeşte a fi un mafiot periculos, care s-a îmbogăţit în Bulgaria post-comunistă nu doar datorită deja proverbialei corupţii, ci chiar prin uciderea concurenţilor în afaceri. Doar icoanele ortodoxe din Arbanassi şi telemeaua din salata bulgărească reuşesc să-i smulgă protagonistei un zâmbet apreciativ. Această vagă bunăvoinţă faţă de ţara tatălui dispare după doar câteva propoziţii, lăsând loc din nou unui dispreţ difuz faţă de lumea balcanică. Într-un interviu acordat revistei "Die Zeit", Sibylle Lewitscharoff a şocat în special publicul din diaspora bulgară cu declaraţia: "Pentru mine, Bulgaria este un simbol al autodistrugerii."

Ura difuză faţă de tatăl sinucigaş

Cum se explică însă această atitudine de respingere atât de înverşunată? Este vorba, oare, de o anumită aroganţă a copiiilor de emigranţi din a doua generaţie, care s-au bucurat de toate binefacerile democraţiei occidentale, în timp ce nefericiţii părinţi au fost nevoiţi să fugă din lagărul comunist şi să lupte din greu pentru integrarea lor socială şi profesională în Republica Federală? În cazul eroinei romanului autobiografic "Apostoloff", ura difuză faţă de tatăl bulgar, proiectată ulterior asupra întregii lumi balcanice, se explică printr-o traumă profundă, din moment ce imaginea nefericitului părinte nu poate fi disociată de ştreangul cu care şi-a pus capăt zilelor. Sinuciderea medicului bulgar, care reuşise să-şi deschidă un cabinet particular de ginecologie în Germania şi să le ofere celor două fiice o viaţă lipsită de griji materiale, rămâne o tulburătoare tragedie personală pe care protagonista o ascunde în spatele sarcasmului faţă de propriul tată.

La o întâlnire cu cititorii din cadrul Târgului de Carte de la Leipzig, scriitoarea Sibylle Lewitscharoff a explicat că literatura reprezintă, pentru ea, un fel de cult al morţilor. Şi cartea "Apostoloff" este bântuită de fantoma tatălui sinucigaş, care se transformă într-un demon lăuntric ce nu poate fi exorcizat decât aparent prin sarcasmul neîndurător al eroinei. "Critic şi pălăvrăgesc într-una ca să-mi salvez propria viaţă", mărturiseşte ea la sfârşitul călătoriei pitoreşti, tot pe bancheta din spate a Daciei, însă salvarea de demonii trecutului nu se întrevede nicăieri ... cu atât mai puţin în Germania cea rece şi sterilă, în care protagonista se întoarce fără prea mult entuziasm.